TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Dasha Chegarowski: ”Arta conceptuală nu este doar o banană lipită cu scotch”

Dasha Chegarowski: ”Arta conceptuală nu este doar o banană lipită cu scotch”

În Moldova activează numeroși fotografi și artiști foto talentați, profesioniști. Mulți dintre ei obțin premii internaționale, iar lucrărilor lor intră în cele mai prestigioase cataloage.

Alături de cei care practică genul tradițional realist, activează și cei care își încearcă puterile în forme noi, experimentale.

Una dintre aceștia este Dasha Chegarowski​. De mai mulți ani ea își uimește abonații și admiratorii cu o nouă abordare a procesării fotografiilor. Lucrările ei nimeresc în lista scurtă a concursurilor internaționale de artă fotografică cu nominalizarea ”Fotografia conceptuală” – în Austria, Federația Rusă, Marea Britanie. De ce a ales fotografia conceptuală, cum concepe proiectele, cum procesează cadrul foto – la acestea și alte întrebări ale portalului Noi.md a răspuns Dasha Chegarowski​.


Numiți-le cum doriți!

- Dașa, fotografiile tale nu pot fi trecute cu vederea. Presupun că în Moldova nu avem foarte mulți fotografi ca tine. Vorbește-ne despre direcția în care te-ai regăsit.

- Dacă noțiunea ”fotografi ca mine” presupune direcția în care creez eu, atunci da, cunosc doar doi oameni, dintre care unul este fostul mei învățător. Nu-s sigură că există o denumire comună ”corectă” a acestei direcții, eu însumi mai caut termenul potrivit. Unii, în zeflemea, numesc asta colaj, alții preferă termenul foto-manipulare, eu deocamdată am acceptat îmbinarea de cuvinte ”fotografia conceptuală”. Anume pentru această categorie, la diverse concursuri, îmi expediez lucrările. În esență, fotografierea propriu-zisă durează o oră, munca de bază urmează în photoshop și poate dura mai multe zile. Într-un final, imaginea inițială aproape că dispare. De aceea mă jenez să numesc asta fotografie, iar pe mine însumi – fotograf. Scopul meu nu este să surprind clipa sau să imortalizez realitatea curentă, pentru mine fotografia este instrumentul care mă ajută în realizarea ideii.

- Ai absolvit facultatea de jurnalism a Universității de stat din Moldova. Dar a mai fost și școala fotografică a celebrului Roman Rîbaliov. Cunoștințele și aptitudinile de azi le ai în rezultatul studierii la această școală sau a existat și o lungă cale de autoinstruire?

- Cred că azi hotarul dintre autoinstruire și instruirea în școală este foarte subtil. Unii oameni spun că toate le-au învățat de sine stătător, după care aflăm că ei au frecventat zece master-class-uri, au absolvit opt cursuri online și au mai luat și ore individuale. Pentru mine nu este o autoinstruire. Este ceea ce trebuie să trăiască toți oamenii de creație dintr-un orășel, în care nu există o structură modernă puternică ce le-ar permite să obțină toate cunoștințele într-un singur loc. De aceea obținem un fel de hibrid al cunoștințelor, care este unic pentru fiecare. Școala a fost primul șut mare, ca să zic așa, am mers acolo fără a ști barem dacă îmi va fi interesant. Și iată cum au evoluat lucrurile. Am studiat apoi în multe locuri, am avut mulți învățători și multe experimente.

Prin metoda încercărilor

- Îți mai amintești cum a apărut primul tău proiect? Cum are loc această apariție, de unde vine inspirația?

- Am făcut cunoștință cu photoshopul pe la 15 ani, am citit numeroase tutoriale (explicarea, pas cu pas, a unui proces, instrucțiuni de îndeplinire a unor operații – nota aut.) în engleză, le traduceam cu dicționarul și încercam să găsesc funcții asemănătoare în versiunea rusă a programului. De fapt, cunoștințele pe care le-am acumulat în perioada experimentelor mele adolescentine au rămas ani în șir la același nivel, iar în urma proiectului ”365”, în care eu timp de un an, zilnic, făceam propriul portret, am hotărît să mai încerc o provocare - timp de o lună priveam zilnic o lecție de photoshop. Ideea era că nu trebuie să te temi să experimentezi, din contra, deoarece tot ce făceam eu mergea ”în sertar”, erau încurajate toate căutările creative. Căutam lecțiile respective pe diferite platforme online, învățam diverse tehnici. Așa au apărut primele prototipuri ale viitorului proiect The Aliens (”Extratereștrii”). Inițial, făceam doar chipuri neobișnuite, apoi am adăugat un concept. Însă în mare măsură am făcut totul prin metoda încercărilor.

- Dacă nu greșesc, la un concurs internațional, una dintre fotografiile tale din seria The Aliens a luat locul doi în nominalizarea ”Fotografie conceptuală”?

- Am trei locuri doi, două dintre ele – pentru una și aceeași fotografie în concursurile desfășurate în Austria și Rusia, un locul trei– la concursul din marea Britanie, pentru întreaga serie. În prezent mai am și alte lucrări preferate, dar aceea îmi place la fel de mult. Cred că cea mai preferată lucrare a mea este ”Mîntuiește și Păzește”.

Cum bodypozitivul a înviorat auditoriul

- O mare senzație a provocat în public seria ta cu modele corpolente în lenjerie intimă. Un proiect foarte îndrăzneț. Cum ai reușit să îndupleci modelele, Chișinăul fiind un oraș mic, în care nu ai unde te ascunde de ironii și critici, și există numeroși oameni cu vederi conservative?

- Da, a fost ceva de rezonanță anume pentru că anterior nimeni nu a făcut nimic asemănător la noi, chiar dacă bodypozitivul este o tendință globală. Eu eram sigură că nu va exista nimic negativ, trebuia doar să fac totul gingaș și frumos. Căci nu este un realism veritabil, mai degrabă – un romantism. Și o trimitere la tradițiile marilor pictori - Tițian, Rubens, Custodiev, care au elogiat frumusețea feminină în toate culorile și splendoarea ei. Ați ales corect termenul - să ”îndupleci” modelele, căci eu chiar le înduplecam și la un moment dat am înțeles că acest proiect îl realizez nu pentru mine, dar pentru ele, pentru ca ele să se vadă pe sine prin ochii mei și să înțeleagă că nu au motiv de jenă. Reacția publicului a depășit așteptările, era ca o avalanșă, am primit vre-o 10 oferte să filmăm clipuri de știri și mai multe emisiuni pe posturile TV locale. Numai cel leneș nu a scris despre noi. Dar eu am spus în proiectul meu foto tot ce am vrut. Aceste ecouri au demonstrat că noi, chiar și conservativi, acceptăm schimbarea.

Sînge, foc și plastic fără viață

- Luna, Soarele, Pămîntul – iată extratereștrii tăi din seria cea mai recentă. Pămîntul este preferata mea. Deși nici Luna, nici Soarele nu-i cedează. Ce te-a făcut să creezi această serie?

- Fiecare fotografie își are propriul caracter, le unește doar tema cosmică. Iată Luna, spre exemplu, în interpretarea mea nu este un satelit fără viață, în venele ei curge sînge, iar Soarele este plin de fisuri provocate de focul din interiorul lui. Iar Pămîntul este despre ecologie.

Am cugetat mult timp asupra felului cum trebuie să arate pămîntul meu… Inițial am vrut să-l arăt plin de tehnologii avansate, cu airpods-uri în urechi și înfășurat în numeroase fire. Dar după filmarea acestei idei am venit acasă și am înțeles că ceva nu merge… Două săptămîni această fotografie a stat pe masa mea de lucru și-mi amintea că uneori am idei nu foarte bune, dar slavă Domnului, am învățat să fac întotdeauna un cadru curat, în caz că ceva nu va merge. Drept rezultat a apărut o altă idee, care ține de ecologie. Mai concret – de înțelegerea daunelor aduse de utilizarea plasticului.

Transformările procesului de creație

- Din descrierile procesului de lucru asupra fotografiilor, pe care le postezi pe rețelele sociale, se vede că înainte ca noi să putem vedea varianta finală, e nevoie de multă muncă. Care fotografie te-a chinuit mai mult? Și de cît timp a fost nevoie pentru ca să o procesezi?

- Am o fotografie, unde din umerii unei fetițe parcă ar crește clapele unui pian, pe care le bat două mîini bărbătești. Conceptul a fost unul foarte liric, adică el bate clapele, curge sînge, o doare, însă ea nu se mișcă, deoarece îi place mult muzica lui. Conceptul sună mult mai cool decît fotografia finală. Așa se face, din păcate. Am purtat această idee foarte mult timp, filmarea a eșuat de două ori, de trei ori am schimbat modelele. Inițial, am vrut să desenez clapele pe piele. Apoi am decis să apelez la photoshop, după care am crezut că voi putea face astfel încît ele să pară reale. Dacă încep lucrul asupra unei idei, mereu mă chinui mult timp, sufăr, urăsc. Știi, ca în etapele de acceptare a inevitabilului: negare, furie, negociere, depresie? Eu le trec pe toate, dar tot rezolv problema. Acele clape mi-au provocat o așa nervozitate, că eu un an de zile nu am putut face nimic, mă temeam de nereușită. Am apelat la consultările artiștilor plastici, a prietenilor lor, a învățătorilor mei de la școala de arte. Cred că toți cunoscuții mei aveau greață de această fotografie, căci eu le expediam fiecare variantă. Într-un final, am ajuns la concluzia că eu din start am focalizat greșit distanța pentru portret, de aceea finalul nu era suficient de realist. Dar am învățat această lecție: dacă nu ai reușit, nu te opri aici, mergi mai departe.

Ca un artist altui artist

- Azi multă lume cumpără aparate foto, deschide studiouri. Se simte concurența?

- Eu văd lucrările finaliștilor concursurilor foto în categoria mea, acolo-s tineri din toată lumea, și proiectele fiecăruia-s atît de diferite, că nici nu știu care-s criteriile de evaluare. Așa că nu știu ce fel de concurență ar putea fi pe această direcție a mea. Dacă generalizăm și vorbim despre concurența fotografilor din Chișinău, atunci da, ea este mare. Trebuie să menționăm nivelul foarte înalt al fotografilor de la noi. Mi-ar fi greu să spun de ce e așa, că doar nimeni nu a absolvit școli europene de ultimă modă. Poate, anume cunoștințele-hibrid și concurența sănătoasă te obligă se evoluezi.

- Poți numi fotografii, creația cărora îți place și o admiri? Poate ai învățat sau înveți ceva de la ei?

- Artistul nr.1 care m-a influențat a fost Oleg Dou. Inspirată de seria lui ”Faces”, eu am început să experimentez cu proporțiile corpului. În prezent urmăresc creația artiștilor suprarealiști, nu a fotografilor. Spre exemplu, preferații mei Marcela Bolivar, Oliver Latta, Anton Semionov, Aykut Aydogdu.

- Din cele ce știu despre artiștii plastici, fotografi, oamenii de creație, pentru a obține anumite succese ei trebuie să se consacre în totalitate creației. Poți face fotografie artistică sau conceptuală numai dimineața și seara, înainte și după lucru sau trebuie să o faci permanent, fără a fi sustras de alte griji, de obligațiile de la servici, alte lucruri?

- Cred că este important că-ți cunoști scopul. Există oameni foarte talentați, care fac artă foarte cool, dar nu doresc să o transforme în activitatea lor de bază. Ei desenează/fotografiază în zilele de odihnă sau după lucru, mulțumindu-se cu un feedback minim. Dacă vrei să trăiești din creația ta, atunci, desigur, trebuie să-i consacri mult timp. Uneori totul începe cu un așa ”hobby după orele de lucru”, dar peste un an toată lumea vorbește despre tine și el se transformă într-un veritabil job al visului. Și dacă omul înțelege că este anume ceea ce-și dorește în viață, el riscă. Van Gogh a avut noroc de Teo, care îi achita toate facturile.

- Ai vrut sau ai încercat să abordezi pe cineva dintre fotografii notorii din străinătate, care să-ți aprecieze lucrările, să-ți sugereze dacă ai ales direcția corectă?

- Am avut o perioadă în care căutam aprobarea dinafară, căci mă simțeam ca într-un vacuum, de parcă cream pentru sertar. Am plătit pentru portofoliul de revistă, am luat consultațiile diferitor artiști. Am primit și recenzii pozitive, și din cele mai reținute, din care înțelegeam că omul nu a fost entuziasmat. Căutam aprecieri în perioada în care nu știam cum și încotro să merg mai departe, și speram să obțin instrucțiuni concrete pe care, desigur, nimeni nu mi le putea da. Și am continuat să fac ceea ce făceam, iar toate acele consultări s-au dovedit a fi o pierdere de timp și bani. Cred că unicul feedback veridic, pe care îl poți avea, este participarea la concursurile gratuite.

- Mergi în diferite țări, vizitezi diferite galerii de artă, diverse bienale. Crezi că arta conceptuală este individuală pentru fiecare artist și înțeleasă doar de el, în timp ce altora trebuie să le explici sau artistul întotdeauna îl va înțelege pe un alt artist?

- Există cărți speciale, de genul ”cum citim arta contemporană”, și chiar există oameni care se pricep bine la asta. Eu deocamdată nu fac parte din ei, așa că citesc toate tăblițele cu descrieri, uneori încerc să ghicesc, ceea ce îmi reușește foarte rar. Știu că multă lume este sceptică față de arta conceptuală și în ceea ce privește banana prinsă de perete cu scotch, ei vorbesc despre direcția dată în ansamblu (se are în vederescandaloasa operă artistică a lui Maurizio Cattelan, cumpărată cu 120 mii dolari – nora red.). Dar multe obiecte de artă prezintă rezultatul unei munci enorme, cu folosirea tehnologiilor avansate, cu cercetări vaste, colaborarea dintre ingineri, ecologi, savanți etc. Eu ador aceste lucruri.

- Altă dată învățai la școala de fotografi a lui Roman Rîbaliov, azi predai acolo. Îți place să o faci? Reușești să oferi fiecărui auditor al cursului tău cunoștințele necesare?

- Cred că ar fi mai bine să întrebați elevii mei dacă îmi reușește sau nu. Personal, pot spune că îmi place să predau, mă simt în apele mele la ore. Mereu doresc să ofer elevilor mei maximul posibil de cunoștințe, pentru ca după curs ei să poată face la fel ca mine, însă toate acestea depind, desigur, de hărnicia fiecărui elev.

Lidia Ceban

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load