X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Piață mare, deschisă și inovatoare, trei motive pentru a investi în China

20 iun. 21:30   Internațional
1873 0

„Ritmul de creștere a veniturilor în China ocupă primul loc în rîndul piețelor străine ale companiei noastre.

Philips continuă să mențină mari investiții și are așteptări mari de la piața chineză”, a declarat zilele trecute pentru China Media Group, directorul adjunct pentru Zona Marii Chine a gigantului olandez Philips.

Datele furnizate în 17 iunie de Biroul Național de Statistică explică de ce comercianții străini preferă piața chineză. În luna mai, valoarea adăugată a fabricilor industriale chineze de dimensiuni mari a fost majorată cu 5,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, indicele de așteptare privind producția este de 54,3%, iar cel privind afacerile din sectorul de servicii este de 57%. În primele patru luni ale acestui an, profiturile fabricilor industriale de dimensiuni mari au crescut cu 4,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Toate aceste cifre au fortificat încrederea investitorilor străini.

Mai precis, încrederea se datorează mai întîi marii dimensiuni a pieței chineze. În luna mai, volumul total al vînzărilor cu amănuntul de mărfuri de consum a sporit cu 3,7% față de mai 2023, și cu 1,4% față de luna precedentă. În primele cinci luni, volumul desfacerii cu amănuntul a serviciilor a crescut cu 7,9% față de mai 2023. În timpul minivacanței de 1 Mai, multe cifre de consum au creat noi recorduri, turiștii chinezi făcînd excursii în peste 1.000 de orașe din țări străine. Agenția de știri americană Bloomberg a relatat că în aprilie, au fost vîndute cu 52% mai multe telefoane mobile Apple în China, grație cerințelor mari de înnoire ale consumatorilor locali.

Farmecul pieței chineze rezidă și în marea viteză de inovație. În mai, valoarea adăugată a fabricilor industriale mari de high-tech a crescut cu 10% față de mai 2023, ritmul fiind cu 4,4 procente mai mare față de cel mediu național. Circuite integrate, imprimante 3D, containere și alte produse de tehnologii înalte au înregistrat o producție ridicată. Din ianuarie, investițiile în sectorul high-tech au crescut mai mult față de investițiile în capital fix. Multe companii străine susțin că avantajul Chinei în specialiști, tehnologii, clienți, scenarii de aplicație și lanțul de aprovizionare au stimulat creșterea cotei de piață a produselor lor inovative noi, și mai departe a competitivității. La sfîrșitul lunii mai, producătorul auto francez Renault și partenerul său chinez GEELY au fondat o companie mixăt care să exploreze mașinile hibride. CEO-ul gigantului Renault, Luca de Meo, a declarat că este „un lucru esențial pentru victoria companiei”.


Nu în ultimul rînd, încrederea investitorilor provine și din marea forță motrice chineză pentru economia mondială. În primele cinci luni, comerțul exterior chinez de mărfuri a crescut cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, un nou record istoric. Puterea de cumpărare a chinezilor și produsele chinezești tot mai inteligente, verzi și calitative au însemnat un puternic motor pentru relansarea economiei mondiale. Reprezentantul-șef în China al Fondului Monetar Internațional, Steven Barnett, a afirmat că creșterea fiecărui procent al PIB-ului Chinei va determina sporirea cu 0,3 procent a PIB-ului fiecărui partener său comercial. Ținînd cont de performanța remarcabilă a economiei chineze, multe instituții internaționale au ridicat prognoza de creștere a acesteia.

Ziarul sud-coreean „Aju Business Daily” a comentat că reformele prompte și eficiente ale Chinei au impulsionat această creștere pregnantă. Printr-o serie de conferințe, conducerea Chinei a scos în relief adîncirea multilaterală a reformelor și impulsionarea modernizării în stilul chinezesc. Indiferent că este vorba despre crearea unui mediu deschis de inovație tehnico-științifică de clasă mondială și lărgirea schimburilor și cooperărilor internaționale în știință și tehnologie, sau despre extinderea scutirii de viză și a accesului pe piață, facilitarea transferului de materiale și tehnologii și conectarea la regulamentele economic-comerciale internaționale, aceste măsuri vor da asigurări pentru o Chină și mai deschisă și o lume mai prosperă.

0
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?