X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Zelenski anunţă demiterea tuturor oficialilor regionali responsabili cu recrutarea militară

12 aug. 2023,, 17:20   Externe
2699 2

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri demiterea tuturor oficialilor regionali responsabili cu recrutarea militară, pe fondul îngrijorărilor privind un sistem de corupţie care le permite recruţilor să evadeze din armată, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Îmbogăţirea ilegală, legalizarea fondurilor obţinute ilegal, profituri ilicite, transportul ilegal peste graniţă al recruţilor. Soluţia noastră: demitem toţi comisarii militari”, a anunţat Zelenski pe Telegram, după o anchetă anticorupţie.

Preşedintele ucrainean a afirmat că au fost declanşate 112 cercetări penale în urma unei inspecţii realizate de organele anticorupţie ucrainene, serviciile de securitate (SBU) şi procuratură.

„Sînt abuzuri în diferite regiuni. Doneţk, Poltava, Vinita, Odesa, Kiev”, a denunţat el, cerîndu-i comandantului-şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, să înlocuiască oficialii demişi cu veterani ai războiului declanşat de Rusia.

„Sistemul trebuie să fie condus de oameni care ştiu că în vremuri de război, cinismul şi corupţia reprezintă trădare”, a mai spus preşedintele ucrainean.


Potrivit acestuia, recrutarea militară trebuie organizată de „soldaţi care au fost pe front sau care nu mai pot fi în tranşee pentru că şi-au pierdut sănătatea sau un membru”.

El a promis că îi va pedepsi pe cei vinovaţi de fapte de corupţie şi le-a cerut altora „să meargă pe front” dacă vor „să-şi păstreze tresele şi să-şi demonstreze demnitatea”.

La sfîrşitul lunii iulie, autorităţile ucrainene au anunţat arestarea unui fost comisar din armată, responsabil cu mobilizarea, suspectat că şi-ar fi cumpărat o vilă pentru aproximativ 4 milioane de euro în Spania, în timpul invaziei ruse în Ucraina.

4
5
4
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?