Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Viața de pe Marte în fotografiile NASA (FOTO)

28 mar. 2019,, 00:00   Externe
2680 0

O serie de fotografii realizate de rover-ul Curiosity îți arată că pe Marte ar putea exista pînă la urmă viață.

Curiosity a trimis 15 fotografii de pe Marte cu ceea ce par să fie niște ciuperci. Ele au ajuns punctul central al unui studiu publicat în Journal of Astrobiology. Fotografiile din misiunea de doi ani ar putea să ne arate niște posibile forme de viață care se află în dezvoltare, care ies din solul marțian.

Conform doctorului Regina Dass, care este și microbiolog la Pondicherry University din India, nicio formă de viață cunoscută oamenilor nu ar putea să crească atît de mult în mărime și în volum în numai trei zile. „Nu există forțe geologice sau abiogenice pe Pămînt care pot produce structuri sedimentare cu sutele, care să aibă forme de ciuperci, trunchiuri, tulpini și să [aibă] ceea ce par să fie spori pe suprafața înconjurătoare”, a zis ea, potrivit The Express. „De fapt, cincisprezece specimene au fost fotografiate de NASA crescînd din sol în numai trei zile”.


Ipotezele au fost publicate în Journal of Astrobiology and Space Science Reviews. NASA nu a făcut vreun comentariu pînă acum cu privire la cercetări, însă cercetătorii au păreri împărțite. Unii cred că, într-adevăr, formațiunile din poze ar fi un soi de ciuperci. Sunt însă și sceptici, care cred că speciile surprinse în imagini nu au origine biologică, ci că ar fi mai degrabă niște forme de oxizi de fier.

Cercetătorii au bănuit și în trecut că pe Marte ar exista forme de viață, datorită posibilității existenței apei în stare lichidă pe Pămînt. În 2018, ei au ajuns la concluzia că pe Marte ar putea exista un bazin subteran imens, umplut cu apă lichidă. Pe atunci, ei subliniau că existența vietăților la suprafață nu ar fi posibilă, din cauza condițiilor vitrege. Pozele trimise de Curiosity par însă să contrazică această teorie – dar nu vom ști exact decît după ce se vor efectua mai multe studii care să le analizeze.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?