Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Studiu: O reptilă din cinci este ameninţată cu dispariţia

28 apr. 2022,, 23:30   Externe
3744 0

Una din cinci reptile din lume este ameninţată cu dispariţia, conform unui studiu care a fost publicat în jurnalul ştiinţific Nature şi acoperă peste 10.000 de specii existente de ţestoase, crocodili, şopîrle sau şerpi, informează Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Acelaşi studiu arată că eforturile de conservare care vizează alte animale "cu blană sau cu pene" sînt benefice şi reptilelor, care "merită aceeaşi atenţie", după cum a declarat Bruce Young, zoolog în cadrul organizaţiei non-profit NatureServe şi coautor al studiului publicat în Nature.

"Acestea sînt creaturi fascinante, care joacă un rol indispensabil în ecosistemele planetei", prădători ai speciilor dăunătoare sau pradă pentru păsări şi alte animale, a subliniat la rîndul său Sean O'Brien, preşedintele NatureServe, citat într-un comunicat.

Studiul publicat reprezintă o evaluare globală a riscului de extincţie a reptilelor, realizată timp de "peste 15 ani", o colaborare între aproximativ 50 de autori, susţinută în procesul de colectare a informaţiilor de sute de oameni de ştiinţă răspîndiţi pe şase continente, după cum au explicat trei dintre redactorii lucrării în timpul unei conferinţe de presă.

Speciile "ameninţate" sînt împărţite în trei categorii: "vulnerabile", "pe cale de dispariţie" sau "în pericol critic", conform clasificării listei roşii a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), una dintre principalele organizaţii din acest domeniu.

Potrivit studiului, reptilele sînt proporţional mai puţin ameninţate la nivel global comparativ cu mamiferele sau amfibienii, însă într-o mai mare măsură decît păsările.

Unele regiuni sînt mai expuse: Asia de Sud-Est, Africa de Vest, nordul regiunii Madagascar, nordul Anzilor şi Caraibe. De asemenea, reptilele care trăiesc în păduri sînt cele mai ameninţate: 30% dintre ele, comparativ cu 14% dintre cele care trăiesc în zone aride.

"Pierderea habitatului (...) rămîne principala ameninţare", a declarat Neil Cox de la IUCN.

Dintre toate speciile studiate, ţestoasele şi crocodilii sînt cei mai vizaţi de acest pericol, victime ale supra-exploatării şi persecuţiei, notează AFP. Surse de hrană şi victime ale unor credinţe cu privire la aşa-zisele virtuţi medicinale, aceste animale sînt totodată capturate pentru a deveni animale de companie, în cazul ţestoaselor, sau vînate pentru periculozitatea lor, în cazul crocodililor.

Un alt exemplu este cobra regală, un animal emblematic care a fost foarte răspîndit în India şi Asia de Sud-Est. "Se bănuia că este în declin, însă acum este clasificată ca vulnerabilă", a notat Neil Cox. Această specie este în pericol din cauza dispariţiei habitatului său, pădurea, care este exploatată sau este transformată în terenuri agricole.

În ceea ce priveşte schimbările climatice, acestea ar ameninţa în mod direct "10-11% dintre reptile", a estimat Bruce Young, chiar dacă cifra este probabil subestimată de studiu, în special pentru că impactul negativ va fi observat pe termen lung, în timp ce lista roşie a IUCN se referă la efectele imediate, pe o perioadă ce acoperă următoarele trei generaţii ale speciei sau un deceniu.

La rîndul său, profesorul Blair Hedges, specialist în biodiversitate la Temple University din State Unite, a avertizat asupra pierderii memoriei genetice a acestor animale. "Şaisprezece miliarde de ani de evoluţie se vor pierde dacă toate speciile pe cale de extincţie vor dispărea", a atras el atenţia. Printre acestea se numără iguana marină de Galapagos, "singura şopîrlă din lume care s-a adaptat vieţii acvatice", a amintit el.

Este nevoie de acţiuni "urgente şi direcţionate" pentru a proteja speciile cele mai ameninţate, au notat autorii studiului, "în special şopîrlele endemice de pe insulele ameninţate de introducerea prădătorilor şi cele mai afectate în mod direct de oameni".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?