X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Primele concluzii ale anchetei făcute de Suedia la locul scurgerilor de gaze din Nord Stream

6 oct. 2022,, 17:30   Externe
7322 0

Primele verificări făcute în aceste zile de către autorităţile suedeze la locul scurgerilor de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică, întăresc suspiciunile de sabotaj, prin „detonări” care au cauzat „pagube importante”, a anunțat joi Poliția suedeză, conform Reuters și Hot News.

Autoritățile suedeze și daneze au investigat patru scurgeri din gazoductele rusești, descoperite săptămîna trecută în zonele economice ale Suediei și Danemarcei.

„Au avut loc detonări în apropiere de Nord Stream 1 și 2, în zona economică suedeză, care au dus la pagube însemnate ale conductelor de gaz”, a anunțat Poliția suedeză într-un comunicat.

De la fața locului au fost ridicate probe care vor fi analizate, iar zona nu mai este izolată, în timp ce ancheta continuă și va stabili „dacă cineva poate fi suspectat și ulterior urmărit penal”, au mai transmis autoritățile suedeze.

Un purtător de cuvînt al Kremlinului a susținut, joi, că ancheta nu ar putea fi obiectivă fără participarea Rusiei, în condițiile în care Rusia nu a fost invitată să participe.

Infrastructurile Nord Stream 1 și 2, construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa, au fost avariate săptămîna trecută de explozii subacvatice în largul insulei Bornholm din Marea Baltică, provocînd noi tensiuni între Occident și Kremlin.

Scurgerile de gaz inexplicabile detectate în conductele Nord Stream 1 și 2 din Rusia către Germania au determinat investigații din partea țărilor europene cu privire la cauză, luînd în calcul un posibil sabotaj.

Operatorul gazoductului Nord Stream 1 care leagă Rusia de Germania a anunţat că sistemul său de conducte din Marea Baltică a suferit avarii „fără precedent” într-o singură zi.

8
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?