Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au înregistrat în februarie cel mai mare declin anual

2 mar. 2023,, 22:30   Externe
2179 0

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au scăzut în februarie cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, prima lor scădere anuală din iunie 2020 şi cea mai puternică scădere din noiembrie 2012, potrivit unui raport urmărit pe scară largă al societăţii de construcţii Nationwide, transmite CNBC și News.ro.

Preţurile au scăzut în februarie cu 0,5% comparativ cu luna precedentă, preţurile fiind acum cu 3,7% mai mici faţă de vîrful atins august 2022, deoarece dobînzile creditelor ipotecare mai mari şi o criză a costului vieţii au continuat să descurajeze cumpărarea de case, transmite jurnal.

„Recenta serie de date slabe referitoare la preţurile locuinţelor a început cu turbulenţele pieţei financiare provocate de mini-bugetul anunţat de guvern la sfîrşitul lunii septembrie a anului trecut. În timp ce condiţiile pieţei financiare s-au normalizat cu ceva timp în urmă, activitatea de pe piaţa imobiliară a rămas redusă”, a spus economistul şef al Nationwide Robert Gardner, într-un comunicat de presă de miercuri.

Dobînzile ipotecare au crescut în septembrie 2022, după ce „mini-bugetul” dezastruos de reducere a taxelor al fostului prim-ministru Liz Truss a determinat o vînzare istorică pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale din Regatul Unit, ducînd în cele din urmă la o intervenţie a Băncii Angliei şi la demisia lui Truss după numai 44 de zile în funcţie.

Scăderea preţurilor imobiliare din februarie reflectă probabil daunele persistente aduse încrederii şi presiunile asupra veniturilor gospodăriilor, inflaţia continuînd să depăşească creşterea salariilor şi dobînzile ipotecare rămînînd substanţial mai mari decît minimele din 2021, a explicat Gardner.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?