Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Președintele Germaniei a fost întrerupt din discurs de un urangutan

20 feb. 2023,, 22:00   Externe
1909 0

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a fost nevoit să îşi întrerupă brusc o declaraţie pe care o făcea în faţa jurnaliştilor din Malaezia despre vizita sa în această ţară şi, la cererea îngrijitorilor dintr-o rezervaţie naturală, a trebuit să se deplaseze pînă la o distanţă sigură faţă de un privitor curios - un urangutan care se apropiase de el.

Incidentul a fost provocat de urangutanul Edwin, unul dintre cele mai impunătoare exemplare care trăiesc la baza de reproducere din cadrul Semenggoh Wildlife Centre, o rezervaţie naturală amenajată în partea malaeziană a insulei Borneo, după ce animalul se apropiase periculos de mult de oficialul german, relatează Agerpres.

„Este pentru prima dată cînd m-am întîlnit cu această specie, deşi se presupune că materialul său genetic este foarte apropiat de al nostru”, a declarat după aceea, cu mult calm, preşedintele Steinmeier, în vîrstă de 67 de ani.

El şi soţia lui, Elke Budenbender, aşteptau cu nerăbdare să vadă urangutani atunci cînd au vizitat rezervaţia, însă organizatorii nu au planificat ca animalele să se apropie pînă la o distanţă atît de mică. Preşedintele Steinmeier a spus că nu i s-a părut că „întîlnirea” sau cu primata a fost ameninţătoare.

„Cei care sunt mai familiarizaţi cu animalele de aici şi cu comportamentele lor ne-au explicat că omul nu ar trebui în niciun caz să caute o confruntare"” a declarat oficialul german.


Puţin mai devreme, el şi soţia lui au asistat la momentul în care animalele din acel centru erau hrănite. Urangutanii au mîncat banane, papaia şi ananas.

2
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?