Orașul în care s-a filmat Game of Thrones introduce noi reguli pentru turiști

Orașul în care s-a filmat Game of Thrones introduce noi reguli pentru turiști

Primarul orașului Dubrovnik din Croația vrea să interzică construirea de noi restaurante în zonă, în următorii 5 ani, din cauza faptului că turiștii iau cu asalt cetatea în care au fost filmate mai multe episoade din serialul Game of Thrones, scrie CNN.

Mato Frankovic, primarul din Dubrovnik, a declarat pentru CNN că restaurantele deja existente nu vor mai avea voie să își scoată afară mese și scaune din cauza spațiului limitat. Acest lucru înseamnă că nu vor mai apărea noi restaurante.

„Pot deschide în interior, dar 99% din restaurantele din oraș lucrează cu mesele afară”, a spus edilul croat. Consiliul orașului care deține locurile publice din orașul croat va vota propunerea în luna decembrie a acestui an. Chiar dacă un restaurant se închide, unul nou nu va putea să-i ia locul.

Numărul meselor a fost deja redus cu 20 la sută și au fost puse în aplicare și alte legi pentru a reduce numărul turiștilor, dar orașul este tot aglomerat. Oamenii din toată lumea vin în Dubrovnik pentru a vedea locurile în care s-au turnat scenele din „Debarcaderul Regelui”.
 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load