Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

O turmă de hiene s-a împrietenit cu o fetiță de doi ani (VIDEO)

1 mai. 2020,, 01:30   Externe
12461 0

Hienele pot fi animale foarte loiale, în ciuda faptului că sunt destul de periculoase și pot ataca cu ușurință omul atunci când le este invadat teritoriul ori sunt extrem de flămânde.

Un videoclip apărut pe Youtube arată o altă latură a acestor vietăți. O fetiță de doar doi anișori din Zimbabwe a devenit cea mai bună prietenă a puilor de hienă din rezervația naturală unde lucrează tatăl ei.

Kiki Wolhuter nu are nicio teamă în a se apropia de hiene, animale care trezesc teamă în cei mai mulți dintre noi, asta pentru că nu le-am observat suficient și nu le-am analizat comportamentul în detaliu pentru a ști cum să ne apropiem de ele.

Kim, tatăl micuței care apare în clipul pe care vi-l oferim mai jos, este angajat de ani buni la Rezervația Naturală Sango, în estul statului Zimbabwe, unde a studiat viața și comportamentul hienelor.


Kim spune că hienele sunt creaturi foarte inteligente și chiar dacă nu este el cel care le hrănește, animalele se apropie de fiecare dată când îl văd pentru că au nevoie de afecțiune și vor să se joace.

Bărbatul de 61 de ani a decis să îi prezinte copilei de doi anișori clanul de hiene din rezervație, având mari emoții pentru că nu știa cum vor reacționa animalele.

Kiki se joacă cu hienele sub supravegherea tatălui ei, dar și sub ochii vigilenți ai părinților micilor hiene.

Kim spune că hienele au o faimă negativă din mai multe cauze, chiar și cele comerciale. Acesta a dat exemplul filmului „Regele Leu”, unde hienele sunt prezentate destul de diferit față de cum se comportă ele în realitate.

De altfel, cei care au reușit să îmblânzească hiene au declarat apoi că sunt cele mai afectuoase și prietenoase animale pe care le-au întâlnit și că pentru a închega o legătură cu acestea, trebuie doar să știi cum să faci primul pas.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?