X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

O petiţie pentru a denumi străzi din Praga după eroii lui Tolkien

12 mar. 23:00   Externe
1737 0

Mii de cehi au semnat o petiţie pentru ca străzile din insula Rohan din Praga să poarte numele unor personaje din romanul "Stăpînul inelelor", a constatat AFP consultînd site-ul care a publicat textul petiţiei.

Insula, situată pe rîul Vltava, la nord de centrul istoric al Pragăi, poartă numele lui Josef Rohan, o notabilitate locală, al cărui nume de familie este omonim cu unul dintre regatele din saga creată de J.R.R. Tolkien.

Primăria din Praga a anunţat un proiect care vizează numirea unor noi străzi din cartier cu nume de filosofi precum Immanuel Kant, Edmund Husserl şi Jacques Derrida.

Cu toate acestea, peste 10.000 de semnatari ai petiţiei online au cerut ca noile denumiri de străzi să reflecte mai degrabă ambiguitatea numelui insulei.

"Cheiurile din Rohan ar trebui să poarte nume legate de Rohan", insistă petiţia.


"În ce fel a contribuit Immanuel Kant la războiul împotriva hoardelor lui Saruman?" adaugă ei, făcînd referire la maleficul vrăjitor din roman.

"Unde era Husserl cînd a căzut Westfold?", s-au întrebat aceştia.

De asemenea, petiţionarii vor să numească o stradă după războinica Eowyn, pentru a "răspunde la plîngerea justificată" că nu sînt prevăzute nume feminine pentru noile străzi.

Opera fantastică în trei volume a lui Tolkien a fost adaptată sub forma unei trilogii cinematografice de către regizorul Peter Jackson în 2001-2003.

Partajînd petiţia pe pagina sa de Facebook, Zdenek Hrib, consilier municipal praghez din partea Partidului Piraţilor şi fost primar al oraşului, a salutat iniţiativa ca fiind "un pas lăudabil".

Cehii sînt cunoscuţi pentru pasiunea lor pentru universul fantastic: într-un recensămînt naţional efectuat în 2021, peste 21.000 dintre cei 10,5 milioane de cehi s-au înregistrat ca Jedi, gardienii păcii şi justiţiei din saga "Star Wars".

0
1
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?