X 
Arşiţa stiri: 182
Jocurile Olimpice stiri: 137
Transnistria stiri: 1412

Mai multe situri arheologice din Grecia, inclusiv Acropola din Atena, și-au închis porțile

14 iun. 08:15   Externe
3414 0

Mai multe situri arheologice din Grecia, inclusiv Acropola din Atena, și-au închis porțile în cele mai fierbinți ore ale zilei, potrivit Ministerului Culturii, pe fondul primului val de caniculă din acest an, care este așteptat să atingă un „vîrf” ieri, informează AFP.

Pentru a doua zi consecutivă, turiștii nu au putut vizita Partenonul și alte capodopere antice aflate pe vîrful Acropolei între orele locale 12:00 și 17:00 (09:00 – 14:00 GMT), a precizat Ministerul grec al Culturii.

Serviciile meteorologice prognozau temperaturi de 41-42 de grade Celsius pentru joi în capitala Greciei și în regiunea Attica, ba chiar 43 de grade Celsius în unele locuri.

La prînz, însă, termometrele indicau 37 de grade Celsius la Atena, potrivit site-ului Poseidon System.

„În cadrul măsurilor de protecție împotriva pericolelor” generate de căldură, mai multe situri arheologice din Creta, Dodecanez (sud-est), Ciclade și Peloponez (sud-vest) sînt de asemenea închise în timpul celor mai fierbinți ore, potrivit aceleiași surse.


Alte situri de renume mondial, cum ar fi Delphi, Olympia și Knossos, rămîn deschise fără întrerupere, a precizat ministerul.

Grecia, o țară mediteraneană obișnuită cu canicula, se confruntă de mai multe zile cu temperaturi ridicate, un „vîrf” de 43 de grade Celsius fiind așteptat joi în Peloponez și în centrul Greciei, potrivit serviciului național de meteorologie (EMY).

Riscul de incendii este „foarte ridicat” în opt regiuni, a avertizat miercuri Ministerul pentru Criză Climatică și Protecție Civilă.

Temperaturile sînt așteptate să scadă începînd de vineri. Acropola din Atena, cel mai vizitat sit din Grecia, cu aproape 4 milioane de vizitatori în 2023, a mai fost închisă în iulie 2023, în timpul unui episod de caniculă de două săptămîni, fără precedent prin durata sa. La acel moment, Grecia era afectată de incendii devastatoare care au distrus 175.000 de hectare.

0
0
0
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав