Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Japonia cumpără o insulă pentru armata americană

9 ian. 2019,, 19:30   Externe
2721 0

Japonia intenţionează să cumpere o insulă nelocuită din sud-vestul arhipelagului nipon pentru a fi folosită ca loc de antrenament pentru aeronave militare americane, a anunţat miercuri o sursă guvernamentală citată de Kyodo, potrivit agerpres.

Planul de utilizare a insulei Mage, din prefectura Kagoshima, ca bază de antrenament militar există din 2007, iar în prezent negocierile cu proprietarul insulei sînt în stadiul final, guvernul aşteptîndu-se ca tranzacţia să se încheie în martie, la un preţ de circa 16 miliarde de yeni (146 milioane dolari), a menţionat sursa citată.

În prezent, aeronavele militare americane exersează aterizarea pe portavioane pe insula Iwoto, aflată la circa 1200 sud de Tokyo. Transferul acestui tip special de antrenament pe insula Mage survine după transferul finalizat anul trecut al avioanelor de luptă de la baza forţelor navale ale SUA de la Atsugi, situată la sud-vest de Tokyo, în prefectura Kanagawa, la facilitatea de la Iwakuni, din prefectura vestică Yamaguchi.

Mage, o insulă de circa 8 kilometri pătraţi deţinută în prezent de o companie de dezvoltare imobiliară cu sediul la Tokyo, a devenit candidat pentru găzduirea unei facilităţi de exersare a aterizărilor pe portavion în baza acordului de „realiniere” a forţelor încheiat între Japonia şi SUA în iunie 2011. Negocierile s-au prelungit, iniţial proprietarul cerînd 40 de miliarde de yeni.

Purtătorul de cuvînt guvernamental Yoshihide Suga a confirmat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că Mage este un sit potenţial pentru o nouă bază a Forţelor de autoapărare nipone şi pentru exersarea aterizărilor, „pentru a întări apărarea Japoniei în zonele sud-vestice”. „Ne vom ocupa de construirea unei facilităţi permanente pe insulă cît mai curînd posibil”, a spus oficialul nipon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?