Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Iran anunță că a prins trei spioni Mossad la frontiera cu Afganistan

5 noi. 2023,, 23:30   Externe
5879 0

Televiziunea de stat din Iran a comunicat duminică arestarea a trei iranieni suspectaţi că lucrau pentru serviciul secret israelian Mossad, în zona de frontieră cu Afganistanul.

La operaţiunea Teheranului au participat și talibanii, transmit AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

„Trei agenţi de naţionalitate iraniană ai Mossad au fost arestaţi în cadrul unei operaţiuni comune a Ministerului iranian al Informaţiilor şi a talibanilor, în zonele muntoase dintre cele două ţări”, a transmis televiziunea de stat.

Ei „plănuiau să lanseze atacuri cu drone kamikaze” dinspre Afganistan împotriva „unor ţinte din Iran”, a adăugat sursa citată. Nu au fost furnizate informaţii privind identitatea suspecţilor sau data arestării lor, precizîndu-se însă că „vor fi transferaţi în curînd” în Iran pentru a fi „interogaţi”.

Teheranul a anunţat deja în mai multe rînduri arestarea unor agenţi suspectaţi că lucrau pentru serviciile de informaţii israeliene, pe care le acuză de sabotarea unora dintre instalaţiile sale nucleare. Tensiunile dintre Iran şi Israel s-au amplificat şi mai mult după izbucnirea războiului în Fîşia Gaza.


Iranul, care împarte o frontieră de 900 km cu Afganistanul, nu recunoaşte oficial guvernul taliban, la putere din 2021, dar cele două ţări întreţin totuşi relaţii. O delegaţie economică afgană, condusă de vicepremierul Abdul Ghani Baradar, a fost primită la Teheran sîmbătă. În ultimele luni, cele două state au avut un diferend legat de distribuţia apei unui rîu care izvorăşte din Afganistan şi curge pînă în Iran.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?