Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Germania își caută cancelarul: unde a dispărut Merkel?

2 aug. 2018,, 20:00   Externe
3414 0

Presa germană se întreabă unde se află Angela Merkel, după ce soţul ei a fost văzut singur într-o vacanţă în nordul Italiei.

În anii trecuţi, media a publicat fotografii cu Angela Merkel şi Joachim Sauer în timp ce făceau drumeţii în Alpi, dar pînă acum în această vară acesta din urmă a fost surprins doar alături de fiul său dintr-o căsătorie anterioară, notează joi Reuters, conform agerpres.

”Unde se ascunde cancelarul? La reşedinţa sa de vară sau este alături de mama sa în vîrstă de 90 de ani în Uckermark? Criza conjugală? Probleme medicale? Misiune secretă?”, a scris joi cotidianul de mare tiraj Bild.

Întrebată luna trecută despre planurile sale de vacanţă, Merkel (64 de ani) le-a răspuns jurnaliştilor că aşteaptă cu nerăbdare să se odihnească, dar că nu va oferi alte detalii. Un purtător de cuvînt al şefei executivului german a refuzat joi să facă vreun comentariu legat de locul unde se află Angela Merkel în prezent.

Angela Merkel şi Joachim Sauer, care sînt căsătoriţi de 20 de ani, au fost văzuţi ultima dată în public pe 25 iulie, cu ocazia participării lor tradiţionale la Festivalul de la Bayreuth (Bavaria), consacrat compozitorului Richard Wagner.


Deşi Sauer nu apare foarte des în public alături de soţia sa, profesorul de chimie o însoţeşte de obicei în fiecare vară în regiunea italiană Alto Adige.

În iulie şi august activitatea politică în Germania este redusă, iar biroul cancelarului german nu are evenimente incluse pe agendă. Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului german, are prevăzută o şedinţă a conducerii sale pe 20 august, un eveniment la care de obicei Angela Merkel participă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?