Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Florida se pregătește pentru impactul catastrofal al uraganului Idalia

30 aug. 2023,, 07:45   Externe
2955 0

Florida a emis marţi ordine de evacuare pentru mai mulţi locuitori de pe coasta sa vestică înainte de sosirea uraganului Idalia, care ar putea să crească în intensitate şi să devină „extrem de periculos” înainte să atingă uscatul miercuri, potrivit autorităţilor americane, informează AFP, preluată de Agerpres și digi24.ro.

„Dacă vi se spune să vă evacuaţi, trebuie să faceţi acest lucru imediat”, a precizat guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, într-o conferinţă de presă. „Acesta va fi un uragan major”, a adăugat el.

Furtuna tropicală Idalia s-a transformat în timpul nopţii trecute în uragan, potrivit Centrului naţional pentru uragane (NHC) din Statele Unite, ai cărui specialişti se aşteaptă ca fenomenul „să se intensifice rapid pentru a deveni un uragan major extrem de periculos înainte să atingă uscatul miercuri”. Un „uragan major” este o clasificare rezervată celor care depăşesc categoria 3 pe scara Saffir-Simpson, ce include cinci niveluri. Aceste uragane pot să provoace distrugeri „devastatoare” şi „catastrofale”, a precizat NHC.

În Steinhatchee, un orăşel cu 1.000 de locuitori din nord-vestul Floridei, Robert Bryant făcea ultimele pregătiri înainte să fie evacuat alături de părinţii lui, cele două pisici şi cîinele lor în casa bunicii sale din Melrose, o localitate aflată la o distanţă de 150 de kilometri spre est.

„Noi locuim deasupra apei, deci vom fi cei mai afectaţi”, a explicat tînărul american de 18 ani, a cărui casă pe piloni se află lîngă gura de vărsare a rîului Steinhatchee în Golful Mexic. „Sper că va fi doar puţin vînt şi că uraganul va trece repede, dar trebuie să fim pregătiţi pentru ce este mai rău”, a adăugat el.


Fenomene de inundaţii costiere „potenţial mortale şi vînturi periculoase sînt tot mai probabile pentru anumite părţi ale Floridei”, au avertizat specialiştii de la NHC. Viiturile şi inundaţiile urbane ar putea afecta regiuni din Florida şi sudul Georgiei în cursul zilei de miercuri. Inundaţiile ar putea atinge şi anumite regiuni din Carolina de Sud miercuri şi joi. În momentul publicării celui mai recent buletin al NHC, uraganul Idalia se afla la 440 de kilometri sud-vest de Tampa şi genera vînturi cu viteze susţinute de pînă la 140 km/h.

Cuba a fost afectată marţi de vînturile puternice ale uraganului Idalia şi de ploi abundente care au provocat inundaţii, în special la Havana. Aceeaşi regiune a fost afectată în septembrie 2022 de uraganul de categorie 2 Ian, care a făcut două victime în Cuba.

Idalia va trece în zilele următoare prin Golful Mexic, unde stagnează în prezent „un val de căldură marină”, un factor care duce la intensificarea uraganelor, potrivit oamenilor de ştiinţă. Idalia „se va deplasa deasupra unei apei care are o temperatură de aproape 31 de grade Celsius”, a precizat NHC.

Preşedintele SUA Joe Biden a autorizat luni starea de urgenţă şi a deblocat un ajutor federal. Agenţia federală americană pentru gestionarea catastrofelor (FEMA) se pregăteşte deja pentru consecinţele uraganului, trimiţîndu-i în zonă pe unii dintre angajaţii săi, a precizat Casa Albă. Joe Biden a discutat telefonic şi cu republicanul Ron DeSantis pentru a-l asigura de tot sprijinul său, a precizat administraţia americană. Cei doi politicieni americani, aflaţi în tabere politice opuse, sînt candidaţi pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

La sfîrşitul lunii septembrie 2022, Florida a fost lovită de puternicul uragan Ian, care a făcut aproape 150 de morţi şi a provocat distrugeri importante după trecerea sa prin sud-vestul acestui stat american. Ian a ras de pe faţa pămîntului cartiere întregi, cauzînd pagube estimate la peste 100 de miliarde de dolari - fiind de departe cea mai costisitoare catastrofă meteorologică din lume în 2022.

Odată cu accelerarea schimbărilor climatice, uraganele devin din ce în ce mai puternice, întrucît sînt alimentate de apele devenite tot mai calde la suprafaţa oceanelor, potrivit oamenilor de ştiinţă.

0
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?