X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Explozii lîngă mormîntul lui Suleimani în Iran, zeci de victime

3 ian. 15:34   Externe
2670 1

Cel puțin 73 de persoane au fost ucise și alte aproximativ 170 au fost rănite în două explozii în apropierea cimitirului unde este înmormîntat generalul Qassem Suleimani, în orașul iranian Kerman.

Informațiile sînt prezentate de agenția de presă Tasnim. Guvernatorul provinciei Kerman a calificat exploziile drept un atac terorist. Cele două bombe care au provocat explozia în fața cimitirului unde se desfășurau procesiuni de doliu pentru a marca aniversarea morții generalului iranian IRGC Qasem Suleimani au fost plasate în saci, ele fiind detonate de la distanță, a anunțat agenția de presă iraniană de stat Tasnim.

"Doi saci conținînd bombe se aflau la intrarea în clădirea Mausoleului Gulzar din cimitirul Kerman, pe care autorii incidentului se pare că le-au detonat cu ajutorul unui dispozitiv de la distanță", se arată în raport.

Astăzi, 3 ianuarie, a avut loc o ceremonie la cimitir în memoria lui Qasem Suleimani. În aceeași zi, în 2020, acesta a fost ucis într-un atac cu rachete al forțelor aeriene americane în apropierea aeroportului din Bagdad.

Qassem Suleimani a fost șeful unității de elită Al-Quds, parte a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice. Corpul este responsabil de serviciile de informații și de operațiunile speciale externe ale Iranului.

0
0
0
5
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?