X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

De ce vrea India să își schimbe numele oficial

7 sep. 2023,, 12:45   Externe
2965 0

În India, au apărut zvonuri potrivit cărora guvernul s-ar pregăti să schimbe numele țării, după ce reprezentanții statelor ce vor fi prezente la summitul G20 au fost invitați să participe la o cină oficială organizată de „președintele Bharatului”.

Administrația premierului Narendra Modi a început de mai mult timp să elimine simboluri rămase de pe vremea ocupației britanice din peisajul urban, instituțiile politice și manualele de istorie ale țării, dar ultima măsură este cea mai importantă de pînă acum.

India organizează summitul G20 la finalul acestei săptămîni, iar liderii lumii au fost invitați să servească cina cu „președintele Bharatului”, în loc de „India”. Acest termen, care apare în documente antice scrise în sanscrită, este folosit deseori de Modi și este unul dintre cele două nume oficiale ale țării conform constituției.

Membrii partidului aflat la conducere, Bharatiya Janata (BJP), s-au arătat împotriva denumirii „India”, care își are originile în lumea occidentală și a fost impusă în timpul ocupației britanice. Mai mulți miniștri BJP au salutat decizia președintelui Droupadi Murmu, dar liderii opoziției au pus la îndoială motivul pentru care măsura a fost luată.

Invitațiile care folosesc denumirea „Bharat” au fost trimise la doar două zile după ce Mohan Bhagwat, șeful unei organizații paramilitare naționaliste care reprezintă mentorul ideologic al BJP, a spus că țara ar trebui să se numească Bharat în loc de India. Politicienii BJP consideră că această decizie face parte din Amrit Kaal, „epoca de aur” prin care India va trece înainte de a împlini 100 de ani, în 2047.


Pînă atunci, Modi și alți oficiali guvernamentali spun că India va deveni una dintre cele mai prospere și dezvoltate națiuni din lume. Un fost judecător șef al Indiei a spus că rămîne la latitudinea cetățenilor indieni dacă doresc să spună Bharat sau India.

Summitul G20, care include cele mai bogate 19 țări din lume și Uniunea Europeană, va avea loc la Delhi în perioada 9-10 septembrie. India deține în acest moment președinția G20, care se schimbă anual.

1
2
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?