X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

Comoară de acum 4.500 de ani, găsită pe fundul unui lac

31 mai. 22:00   Externe
10052 0

Arheologii din Wisconsin au descoperit cel puțin 11 canoe antice într-un lac, inclusiv o ambarcațiune din 2500 î.Hr.

Ei cred că sub ape se află un sit antic și că acolo sînt și alte comori nedescoperite încă. Canoele au fost găsite în Lacul Mendota, scrie New York Post, transmite Noi.md cu referire la digi24.ro.

Arheologii au spus că primele două canoe antice au fost găsite în lac în 2021 și 2022. Ei au continuat să cerceteze zona și pînă azi au găsit 11 canoe antice.

Unele dintre ele nu vor fi scoase la suprafață, deoarece sînt foarte fragile și s-ar putea distruge. Dr. Amy Rosebrough, arheolog în Wisconsin, a explicat pentru Fox News importanța descoperirii. „Populațiile indigene din Wisconsin și din Statele Unite ale Americii au pescuit, au călătorit și au făcut comerț pe lacuri și rîuri, dar pînă acum nu am avut o imagine clară cu privire la aceste canoe. Cu ele, oamenii puteau să pescuiască în lacuri mai adînci, să transporte mărfuri pe sute de mile și să călătorească în locuri îndepărtate”, a explicat ea. Rosebrough a adăugat că arheologii cred că sub ape se află un sit antic, deoarece pînă acum au găsit în apă diverse unelte din piatră făcute de om. Experții cred că lacul este plin de alte astfel de comori nedescoperite încă.

„E greu să faci cercetări pe lacul Mendota, deoarece vizibilitatea este redusă în timpul misiunilor de scufundare. Chiar dacă nu am găsit situl, descoperirea acestor canoe și a uneltelor găsite în prima canoe, sînt indicii despre cum trăiau oamenii lîngă lac acum mii de ani”, a precizat Rosebrough. Testele arheologice au relevat că cea mai veche canoe datează din 2500 î.Hr., ceea ce ar însemna că a fost construită în jurul perioadei Stonehenge.De asemenea, testele au arătat că aceste canoe găsite aveau vechime diferită, cea mai recentă datînd din 1250 d.Hr.


Arheologul a explicat că probabil canoele erau ancorate la un loc în apă în timpul lunilor de iarnă, pentru a fi protejate la îngheț și deformare, acesta fiind probabil motivul pentru care au fost găsite în aceeași zonă.

6
1
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?