Specialiștii comisiei afirmă că un cutremur major ar putea declanșa acest tsunami uriaș, iar coasta Spaniei ar putea fi lovită.
Zona periculoasă este falia Averroes de sub Marea Alboran – aproximativ la jumătatea distanței dintre coasta Málaga și nordul Africii.
Un posibil cutremur în această zonă ar putea provoca valuri de peste șase metri, iar Spania ar fi atinsă în doar 21 de minute, notează Noi.md cu referire la gandul.ro.Într-un scenariu optimist, locuitorii de pe coastă ar mai avea doar 35 de minute pentru a fugi în interior și a se salva, ceea ce reprezintă un interval de timp foarte scurt.
Deși nu s-ar aștepta chiar un tsunami de peste 5 metri, totuși ar exista o situație de urgență imediată.
„Nu ne așteptăm la valuri de 20 de metri, ca în Japonia, Chile sau Sumatra, ci mai degrabă de unul pînă la doi metri”, au precizat specialiștii Comisiei Oceanografice Interguvernamentale a UNESCO.
Adăuga comentariu