X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cel mai bun somelier din lume a primit în dar vinuri moldovenești

15 feb. 2023,, 23:00   Externe
2710 0

Paris, Franța (februarie, 2023) - Vinul Moldovei a participat în calitate de partener al evenimentului „Best Sommelier of the World”, a 17-a ediție, organizat de către Asociația Internațională a Somelierilor (ASI), în cadrul căruia somelierul letonian Raimonds Tomson a fost desemnat cel mai bun somelier din lume, oferit odată la trei ani.

Cel mai bun somelier din lume împreună cu Nina Jensen din Danemarka și Reece Choi din China, care l-au urmat pe podium, au primit simbolurile legendare ale Republicii Moldova – vinuri moldovenești și covoarele „Pomul Vieții” din scoarță basarabeană, precum și invitația de a vizita Republica Moldova.

Evenimentul s-a desfășurat la Paris, Franța, în perioada 7-12 februarie, 2023 În competiția talentelor, aptitudinilor și cunoștințelor în domeniul vinului și a sommeleriei au participat 68 somelieri din 63 țări, de pe toate continentele. Vinul Moldovei este partener de aur al ASI și al evenimentelor sale, ceea ce a permis ca în decursul celor 6 zile de concurs, peste 300 de sommelieri, jurnaliști, restauratori și profesioniști să deguste 21 de vinuri produse de 12 companii din Moldova.

Participarea Vinului Moldovei la acest eveniment reprezintă o recunoaștere a calității vinurilor produse în țara noastră și oportunitatea de a crea o reputație internațională formatorii de opinie pentru a susține exporturile vinurilor de calitate pe piețele de valoare înaltă.

„Prezentarea vinurile noastre unui public cu o cunoaștere profundă și extinsă a vinurilor, precum sînt somelierii, reprezintă o oportunitate excelentă de a-i iniția pe cei mai elevați experți în diversitatea terroir-ului Republicii Moldova și a promova vinurile autentice și de calitate”, a precizat Elizaveta Breahnă, directoarea interimară a Oficiului Național al Viei și Vinului.


„Am constatat un viu interes și o dorință de a explora Vinul Moldovei din partea acestor experți, versați în cele mai notorii regiuni vitivinicole. Or, soiurile autohtone, asamblajele originale, calitatea ireproșabilă, brandingul creativ și istoria intrigantă a vinurilor noastre au devenit puncte de atracție la standul Vinului.

Moldovei pentru unii dintre cei mai celebri sommelieri ai lumii, dar și pentru tinerii profesioniști și sommelieri, care vor dezvolta noi portofolii de produse și tendințe de consum”, a constatat Diana Lazăr, directoarea industriei vitivinicole și a turismului.

Asociația Internațională a Somelierilor a fost fondată în 1969, pe teritoriul Franței și are acum peste 60 de membri, asociații din domeniul vitivinicol, din diferite țări din Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud și Oceania. În ultimii ani, ASI și-a concentrat activitatea în domeniul instruirii specializate, cît și în organizarea concursurilor internaționale, scopul final fiind creșterea competenței somelierilor la nivel global și promovarea culturii vinului.

2
2
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?