X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cea mai nouă insulă din lume a apărut în arhipelagul japonez

9 noi. 2023,, 19:30   Externe
2786 0

Cea mai nouă insulă din lume a apărut din mare în largul coastei insulei japoneze Iwo Jima din Oceanul Pacific.

Agenția de Meteorologie a Japoniei (JMA) a declarat pentru CNN că insula care nu a primit încă un nume a fost formată de o erupție vulcanică submarină, transmite Digi24.

Ridicarea sa din ocean a fost documentată în imaginile făcute de Forța de Autoapărare Maritimă a țării pe 1 noiembrie. Fotografiile arată o mică erupție vulcanică în urma căruia un nor întunecat de cenușă se ridică deasupra insulei, care acum face parte din arhipelagul Ogasawara.

JMA înregistrează activitatea vulcanică în zonă încă de anul trecut, dar Institutul de Cercetare a Cutremurelor de la Universitatea din Tokyo a confirmat că erupția de formare a insulei a avut loc pe 30 octombrie. Setsuya Nakada, profesor de vulcanologie la Universitatea din Tokyo, a declarat săptămîna aceasta pentru Japan Times că magma s-a format sub apă de ceva timp înainte de a ieși la suprafață.

Insula se află la aproximativ 1.200 de kilometri sud de Japonia continentală și la un kilometru de Iwo Jima, insula care a fost scena unora dintre cele mai aprige bătălii din cel de-al Doilea Război Mondial în Pacific. Pușcașii marini americani au luptat acolo cu zeci de mii de japonezi. În bătălie au murit peste 7.000 de americani și 22.000 de soldați japonezi.

3
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?