X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Atac cu rachete la Krivoi Rog: Un bloc distrus, zeci de răniți

31 iul. 2023,, 14:50   Externe
2545 0

În Ucraina, orașul Krivoi Rog a fost atacat de două rachete în această dimineață, atacul soldîndu-se cu zeci de răniți și cîțiva morți.

Potrivit presei ucrainene, cele 2 rachete lansate asupra orașului Krivoi Rog au fost "balistice", potrivit datelor preliminare, și au lovit o clădire cu patru etaje a unei instituții de învățămînt (școală tehnică economică) și o clădire rezidențială cu 9 etaje. Racheta a distrus o secțiune de la etajul 4 pînă la etajul 9 al clădirii rezidențiale de la prima scară. Acolo a izbucnit un incendiu. După aceea, angajații Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență au început să stingă incendiul și să îndepărteze dărîmăturile.

Patru persoane au murit (printre care un copil de 10 ani), iar 53 au fost rănite, inclusiv trei copii. Dintre răniți, trei persoane se află în stare gravă și una în stare foarte gravă. Trei persoane au fost salvate (inclusiv un copil). 30 de persoane au fost evacuate.

Este posibil ca sub dărîmături să se mai afle persoane, iar operațiunea de căutare și salvare va continua și pe timpul nopții. De asemenea, lucrează psihologii.

În total, 230 de persoane și 57 de unități de echipament sînt implicate în operațiunile de căutare și salvare, dintre care 85 de salvatori și 22 de unități de echipament de la Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență.


În timpul operațiunii de îndepărtare a molozului și de salvare la locul bombardării unei clădiri rezidențiale înalte din Krivoi Rog, a avut loc o prăbușire a structurilor blocului.

Din fericire, oamenii se aflau la o distanță de siguranță, iar salvatorii au reușit să se îndepărteze de casă atunci cînd o parte din structură a căzut.



2
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?