X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Amenda uriașă încasată de Amazon, în Franța

23 ian. 20:30   Externe
2025 0

Amazon France Logistique (AFL) a fost condamnat marţi, în Franţa, la o amendă de 32 milioane de euro de către Comisia naţională pentru informatică şi libertăţi (CNIL) din cauza 'sistemului său de supraveghere a activităţii şi a performanţelor angajaţilor excesiv de intruziv', transmite AFP.

CNIL arată, într-un comunicat, că strîngerea de date pe care o practică filiala gigantului american de distribuţie online, prin scanerele pe care le utilizează angajaţii pentru procesarea coletelor, constituie 'un sistem de urmărire a activităţii şi a performanţelor excesiv', transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Scanerele înregistrează timpii de inactivitate mai mari de zece minute sau ritmul de procesare a coletelor 'aproape la secundă', arată CNIL.

Autoritatea de reglementare a sancţionat AFL în baza Regulamentului general privind protecţia datelor (RGPD) şi a aplicat o amendă echivalentă cu circa 3% din cifra de afaceri a filialei.

Trei indicatori înregistraţi de scanere şi transmişi managerilor au atras în mod deosebit atenţia CNIL.


În primul rînd, aşa-numitul 'stow machine gun', care semnalează cînd un articol este scanat 'prea rapid', în mai puţin de 1,25 secunde, şi 'idle time', care semnalează o perioadă de inactivitate de peste 10 minute.

Un alt indicator măsoară timpul scurs 'între momentul în care angajatul şi-a vizat legitimaţia la intrarea în depzit' şi cel în care a scanat primul colet, a mai explicat CNIL pentru AFP.

Comisia consideră că acest sistem îi face pe angajaţi să justifice orice întrerupere, chiar şi 'de 3 sau 4 minute', a activităţii scanerului, ceea ce 'pune pe ei o presiune continuă'.

'Suntem în profund dezacord cu concluziile CNIL care sunt factual incorecte şi ne rezervăm dreptul de a face apel', a reacţionat un purtător de cuvînt al Amazon într-un comunicat.

Mai multe mii de salariaţi sunt vizaţi de aceşti indicatori, notează CNIL, care a deschis o procedură în 2019 în urma unor articole de presă şi a plîngerilor unor angajaţi.

CNIL a mai sancţionat AFL pentru faptul că nu a informat suficient angajaţii despre sistemul de supraveghere video, şi a transmis că îşi 'rezervă dreptul de a face noi controale'

4
1
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?