X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

A fost descoperit un nou medicament împotriva cancerului mamar

5 feb. 23:30   Externe
2134 0

Cercetătorii au descoperit un nou medicament care poate inhiba cu succes dezvoltarea celei mai agresive forme de cancer de sîn, conform unui studiu publicat luni, transmite agenţia Xinhua.

Un studiu preclinic condus de Universitatea din Adelaide, Australia, este considerat promiţător în lupta împotriva cancerului de sîn triplu negativ, cea mai agresivă formă a acestei afecţiuni, după cum a declarat Theresa Hickey, specialistă în tumori mamare la Laboratoarele pentru cercetarea cancerului Dame Roma Mitchell din cadrul aceleiaşi universităţi.

Rezultatele acestui studiu, conform testelor efectuate pe animale, celule şi ţesuturi, arată că acest medicament ar putea deţine cheia pentru îmbunătăţirea ratelor de supravieţuire, în prezent neexistînd niciun tratament care să vizeze în mod specific acest tip de cancer mamar, chimioterapia şi imunoterapia fiind singurele opţiuni, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Medicamentul este conceput pentru a fi administrat pe cale orală şi funcţionează prin ţintirea unei proteine specifice din tumoarea canceroasă numită CDK9, care accelerează dezvoltarea celulelor, a explicat Hickey, adăugînd că substanţa stopează în mod eficient cancerul prin inhibarea acestei proteine.

"Studiul nostru preclinic arată că medicamentul a fost capabil să oprească înmulţirea celulelor tumorale, neafectînd celulele normale din ţesutul mamar prelevat de la paciente", a spus ea.


La acest studiu, publicat în jurnalul ştiinţific Oncogene, a participat, de asemenea, prof. Wang Shudong de la Universitatea din Australia de Sud, care a dezvoltat medicamentul (CDDD11-8) pentru tratamentul leucemiei mieloide acute utilizat, de asemenea, ca inhibitor bioactiv, puternic şi selectiv, cu administrare orală, al proteinei CDK9 pentru tratarea cancerului.

Medicamentul necesită dezvoltare ulterioară, înainte de a se putea trece la studiile pe oameni, după cum a spus Theresa Hickey, care şi-a exprimat speranţa că acest lucru va putea fi făcut în următorii cinci ani şi poate chiar mai devreme.

Hickey a adăugat că cercetătorii intenţionează să efectueze şi alte studii clinice pentru a afla dacă această terapie potenţială ar putea fi utilizată pentru a trata alte tipuri de cancer mamar.

În Australia, în fiecare an, aproximativ 2.500 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar triplu negativ, o afecţiune care, comparativ cu alte tipuri de cancer de sîn, apare mai frecvent la persoanele mai tinere şi prezintă o rată mai mare de recădere în decurs de cinci ani.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?