Șeful statului consideră că decizia a fost necesară, chiar dacă este una întîrziată. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unui briefing de presă.
“Vreau să salut această decizie. O consider întîrziată, dar necesară. Președintele țării nu poate fi suspendat pe cinci minute și transmise competențele speakerului sau premierului așa cum se proceda în timpul lui Plahotniuc”, a declarat Igor Dodon.
Șeful statului s-a referit și la procedura de înaintare a candidaturii la funcția de prim-ministru.
“Curtea a spus un lucru foarte important – majoritatea parlamentară formalizată poate înainta o candidatură pe care președintele să o accepte. Majoritatea parlamentară formalizată, conform legislației în vigoare, se anunță la ședința Parlamentului. Cred că în acest Parlament o astfel de majoritate formalizată fără participarea PSRM este imposibilă”, a declarat Igor Dodon.
Adăuga comentariu