X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Tarifele la energia electrică pentru consumatorii casnici ar putea fi majorate cu 43%

11 feb. 2022,, 19:35   Economie
3669 3

Tarifele la energia electrică pentru consumatorii casnici ai Premier Energy ar putea fi majorate cu 43% - pînă la 2,16 lei pe 1 kWh fără TVA.

Acest lucru este stipulat în proiectul de hotărîre publicat de Agenția Națională de Reglementare în Energetică, pe care autoritatea de reglementare în domeniul energiei intenționează să îl aprobe în cadrul ședinței sale din 16 februarie, transmite Noi.md cu referire la infomarket.md.

În document se spune că, consumatorii Premier Energy, ale căror instalații electrice sînt racordate la rețele de distribuție de joasă tensiune (0,4 kw), vor avea tariful la energia electrică majorat cu 43% - de la 151 de bani pe 1 kWh la 216 bani pe 1 kWh (fără TVA). Pentru consumatorii Premier Energy conectați la rețele de medie tensiune (6;10 kV), tariful poate fi majorat cu 47,2% - de la 125 la 184 de bani pe kWh, iar pentru cei conectați la rețele de înaltă tensiune (35; 110 kV), cu aproape 50,9% - de la 114 la 172 de bani pe kWh.

Hotărîrea ANRE este programată să intre în vigoare din ziua publicării sale. Anterior, directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Veaceslav Untila, a menționat că tarifele la energia electrică pentru consumatorii finali din Moldova vor fi majorate în două etape. Următoarea etapă de majorare a tarifului la energia electrică ar urma să aibă loc după 1 aprilie, cînd va fi semnat noul contract de furnizare a energiei electrice și va fi cunoscut noul preț de achiziție și valoarea abaterilor negative ale companiilor de distribuție a energiei electrice.

De menționat că ultima ajustare a tarifelor la energia electrică pentru consumatorii finali din Republica Moldova a fost efectuată la sfîrșitul lunii ianuarie 2021, moment în care, printr-o decizie a ANRE, tarifele la energia electrică pentru consumatorii casnici au fost reduse cu 10,1%, ajungînd la 151 de bani pentru 1 kWh, începînd cu 1 februarie 2021

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?