Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Nouă etapă în dezvoltarea relațiilor bilaterale moldo-azere

18 noi. 2023,, 13:30   Economie
2590 0

În perioada 13-17 noiembrie curent, s-a aflat în vizită de lucru în Republica Azerbaidjan delegația Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a Republicii Moldova (ODA) condusă de către directorul acestei instituții, Dumitru Pîntea, însoțit de către Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan, Alexandr Esaulenco.

Programul vizitei a inclus participarea la Forumul mondial al întreprinderilor mici și mijlocii (SMMWF), precum și o serie de întrevederi cu conducerea Fondului pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului al Republicii Azerbaidjan, Agenției de Inovații și dezvoltare Digitală, Centrului de Analiză a Reformelor Economice și Comunicare, Agenției de Dezvoltare a Zonelor Economice, Agenției de Dezvoltare a Afacerilor Mici a Republicii Azerbaidjan (KOBIA), Fundației pentru promovarea exporturilor și investițiilor din Azerbaidjan (AZPROMO).

În debutul Forumului, Directorul ODA Dumitru Pîntea a venit cu un discurs de salut axat pe importanța valorificării evenimentelor internaționale pentru efectuarea schimburilor de experiență și bune practici între țările participante, care astfel contribuie la eficientizarea acțiunilor de suport al antreprenoriatului mic și mijlociu, subliniind cu acest prilej importanța sprijinului oferit de către Uniunea Europeană pentru dezvoltarea ÎMM-urilor din Republica Moldova, considerînd provocările multiple cu care s-a ciocnit țara noastră.
Totodată, în marja vizitei a avut loc ceremonia de semnare a Memorandumului de Înțelegere între Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a Republicii Moldova și Agenția de Dezvoltare a Afacerilor Mici a Republicii Azerbaidjan, fapt ce constituie o nouă etapă în dezvoltarea relațiilor bilaterale moldo-azere, care contribuie la consolidarea tradiționalelor relații de prietenie și cooperare între cele două țări.
1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?