COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 826 262  INFECTAȚI  313 849(+1407)   TRATAȚI 294 229     DECESE 7172 (+34)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2946
Puterea stiri: 6860

Motorina din România nu ar fi ajuns la agricultori

24 mai. 16:12   Economie
3826 2

Motorina promisă de statul român fermierilor moldoveni afectați de secetă așa și nu a mai ajuns la destinație, anunță Platforma DA, deși a trecut o săptămînă de la ceremonia oficială de la Ocnița.

Potrivit formațiunii, timp de o săptămînă de la sosirea primei tranșe din totalul de 6.000 de tone de motorină, la acest capitol e liniște și neclaritate.

Prin urmare, membrii DA cer explicații responsabililor de la Ministerul Agriculturii, dar și celor de la Agenția Rezervelor Materiale.

Într-un comunicat de presă emis se precizează că aceștia au primit mai multe apeluri de la fermierii nedumeriți de această situație.

În context, Platforma DA vrea să afle:


- De ce motorina a fost stocată la nordul republicii;

- Cum a fost identificată compania petrolieră, la care este depozitată motorina;

- Cum va fi distribuită prima tranșă a motorinei și dacă acest subiect a fost consultat cu reprezentanții agricultorilor afectați de secetă;

- Dacă e adevărat ca prima tranșă de combustibil va fi repartizată pentru raioanele de nord, deși cele mai afectate zone sînt în sudul și centrul țării.

Ofițerul de presă al Ministerului Agriculturii, Ecaterina Grigorean, a declarat că responsabilă de distribuția motorinei este Agenția Rezerve Materiale, şi nu ministerul.

Prima tranșă de combustibil, 1.200 de tone, a ajuns acum o săptămînă în țară pe acorduri de fanfară, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la Ocnița.

Combustibilul va ajunge la fermierii afectați de secetă care au protestat, în luna decembrie, în fața Guvernului, a Parlamentului și au cerut ajutor din partea autorităților.

0
Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Demiterea și arestarea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, au provocat reacții contradictorii în rîndul societății. Cum credeți că vor evolua evenimentele?
🔽🔽