Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Indemnizații anuale pentru veteranii din Transnistria, Afganista și Cernobîl

19 iul. 2023,, 14:45   Economie
3261 0

Guvernul a aprobat reforma protecției sociale „Restart”. Conform ei, mai multe categorii de veterani și membrii familiei lor vor beneficia de indemnizații anuale.

Conform proiectului care urmează să fie remis Parlamentului, ajutorul material anual pentru persoanele cu dizabilități de pe urma acțiunilor

de luptă din Afganistan și familiilor (soții și unul dintre părinți; în cazul părinților aflați în divorț, cuantumul stabilit, la cerere, se împarte între ei în părți egale) celor decedați va fi de 1000 de lei. Banii se vor oferi pînă pe 15 februarie.

Cîte 1000 de lei vor primi și veteranii cu dizabilități din Transnistria și familiile celor decedați pe cîmpul de luptă, pînă pe 2 martie. Aceeași sumă va fi acordată anual, pînă pe 26 aprilie, persoanelor a căror dizabilitate este cauzată de participarea la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, celor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au căpătat dizabilități în urma experiențelor nucleare, avariilor cu radiație ionizată și a consecințelor acestora la obiectivele atomice civile sau militare în timpul îndeplinirii serviciului militar ori special și familiile celor decedați, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md

Ajutorul material anual pentru participanții la cel de-al Doilea Război Mondial, precum și pentru persoanele care au fost încadrate în grad de dizabilitate, precum și cele antrenate în strîngerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial – 10.000 de lei pînă pe 9 mai.

3
1
0
2
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?