Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4068

Economiști spun care sînt principalele bariere în atragerea investițiilor

26 iun. 2019,, 08:41   Economie
1949 0

Principalele bariere în venirea investițiilor în Republica Moldova este imaginea legată de corupție, lipsa unei justiții corecte și insuficiența resurselor calificate de muncă. De această părere este fostul ministru al economiei, Alexandru Muravschi.

În opinia lui, conducerea țării trebuie să se ocupe de reducerea economiei tenebre, care constituie un procent destul de mare în volumul total al economiei. Declarațiile au fost făcute în platoul Jurnal TV.

„Dacă economia tenebră depășește 40% din Produsul Intern Brut, atunci se poate de considerat că statul nu există. Aceasta înseamnă că statul, din punct de vedere economic, nu are pîrghii de a influența situația”, spune Alexandru Muravschi.

Comentatorul Victor Ciobanu spune că, pentru a dezvolta economia, statul trebuie să se concentreze pe doi factori – populația din localitățile rurale și dezvoltarea domeniului IT. În opinia lui, circa două milioane de cetățeni ai Republicii Moldova trăiesc anume la sate, iar datele privind angajarea acestora arată că doar puțin peste 300 de mii primesc salarii. Astfel, Victor Ciobanu spune că populația din regiunile rurale trebuie să aibă ocupație, trebuie să primească salarii, să aibă venituri, iar pentru aceasta trebuie să producă. „Noi nu avem o țară agrară, noi avem o țară rurală”, spune Victor Ciobanu. Potrivit lui, există țări dezvoltate care și-au început dezvoltarea acordînd atenție anume acestor două domenii.

Galina Șelari, președinta Centrului pentru cercetări strategice și reforme, este de părere că, pentru a dezvolta economia, trebuie de pornit de la stabilirea cu exactitate a numărului populației din Republica Moldova. În opinia ei, nu pot fi inițiate programe de ocupare a forței de muncă, de exemplu, dacă nu se știe cu exactitate cîți oameni există în țară. Potrivit ei, deși datele oficiale arată că în țară există mai mult de trei milioane de oameni, însuși Recensămîntul din 2014 a arătat că populația numără sub două milioane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?