X 
Arşiţa stiri: 178
Jocurile Olimpice stiri: 137
Transnistria stiri: 1455

Utilaje vechi la "Termoelectrica". Ministrul Energiei: "E nevoie de investiții"

20 iun. 10:45   Societate
3414 1

Echipamentele, pe baza cărora funcționează Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” sînt vechi, iar întreprinderea are nevoie de investiții pentru a schimba situația.

Despre aceasta a vorbit ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unui tur organizat la Centrala Electrică cu Termoficare. Compania și-a deschis miercuri ușile pentru a le arăta consumatorilor cum funcționează întreprinderea.

Cazanul energetic TGM-96 este unul dintre principalele echipamente care asigură cu energie termică și electrică consumatorii. Acesta are aproximativ 30 de metri înălțime, notează Noi.md cu referire la Moldova 1.

„CAF-urile sînt cazane care ne dă nouă apă încălzită pînă la 100 de grade, noi arzînd într-un caf gaz, obținem doar energie termică, iată aici venim la cazanul energetic și e diferența mare. De ce spun că e mai bine să ne conectăm la sistemul centralizat, pentru că noi aici producem din arderea gazului două energii, energia termică și electrică”, a explicat Iurie Razlovan, directorul Termoelectrica.

El a declarat că întreprinderea va fi dotată cu echipamente noi. „Este vorba despre montarea unor surse de generare noi, motoare, care vor genera și energie termică și electrică”, a precizat Razlovan.


Și ministrul Energiei, Victor Parlicov, a spus că întreprinderea trebuie modernizată, pentru a oferi servicii de calitate oamenilor.

„Tehnic, lucrurile acestea sînt posibile, trebuie să o facem să ajungă în casele oamenilor. Acum mergem în paralel cu două chestii, una - investiții în blocuri, ca cetățenii să simtă beneficiile de la sistemul centralizat și doi - investiția pe partea aceasta de generare, acolo unde avem cu adevărat echipamente pe care le-ați văzut și care sînt învechite”, a specificat Victor Parlicov.

Centrala Electrică cu Termoficare, sursa I, este principala sursă de producere a energiei termice și electrice a Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” și un important obiect energetic al țării.

2
1
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав