X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Două Memorandumuri moldo-române pentru dezvoltarea transporturilor au fost semnate la București

7 sep. 2023,, 21:15   Economie
2518 0

Dezvoltarea și cooperarea moldo-română în domeniul transporturilor a fost subiectul principal de pe agenda vizitei de lucru a ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, desfășurată la București în aceste zile.

Urmare a întrevederii ministrului Andrei Spînu cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii al României, Sorin Mihai Grindeanu, au fost semnate două Memorandumuri prin care Republica Moldova și România își consolidează eforturile pentru a fortifica sistemele de transport național.

Primul Memorandum de înțelegere stabilește bazele cooperării moldo-române în domeniul transporturilor și are printre obiective:

elaborarea, coordonarea și monitorizarea politicilor în domeniul transporturilor și a infrastructurii de transport;

colaborarea în vederea transpunerii directivelor europene în legislația națională a Republicii Moldova în domeniu;


îmbunătățirea politicii cu privire la infrastructură.

Cel de-al doilea Memorandum se referă la cooperarea în domeniul digitalizării transporturilor rutiere de mărfuri. Acesta prevede acțiuni comune și schimb de experiență între autoritățile de resort pentru implementarea Scrisorii de trăsură electronică (sistemul E-CMR) la efectuarea operațiunilor de transport rutier.

Implementarea sistemului E-CMR va contribui la eliminarea barierelor și facilitarea comerțului transfrontalier, creșterea performanței și consolidarea coridoarelor comerciale, decongestionarea, fluidizarea, inclusiv simplificarea trecerii frontierei de stat etc.

Menționăm că, în marja vizitei, ministrul Andrei Spînu a avut și alte întrevederi cu oficiali de rang înalt, la care au fost discutate subiecte ce țin de domeniile din gestiunea MIDR.

0
1
0
1
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?