Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Directorul Energocom anunță pînă cînd este asigurată Moldova cu gaze naturale

5 sep. 2023,, 12:00   Economie
4238 1

Directorul Energocom, Victor Bînzari, dă asigurări că Republica Moldova va avea gaz în sezonul rece.

Acesta a declarat pentru Radio Moldova că peste 400 de milioane de metri cubi de gaze naturale, cantitate care va asigura consumul pînă la sfîrșitul anului, sînt cumpărate și stocate deja în România și Ucraina, iar achizițiile continuă.

„Avem deja depozitate surse suficiente de gaze pentru a acoperi necesarul de consum pînă în luna decembrie, inclusiv. Astăzi, (luni - n.r.) pot să vă anunț că avem prima licitație din sursele BERD și vom încerca să procurăm gaz pentru primul trimestru al anului 2024”, a spus Bînzari.

Potrivit Energocom, în total, au fost selectate 15 companii pentru participarea la licitațiile de achiziție a gazelor naturale pentru trimestrul I al anului 2024. Printre acestea se numără întreprinderi din Austria, Bulgaria, Ucraina, Elveția, România, Franța, Grecia și Germania.

Creditul BERD, în valoare totală de 300 milioane de euro, a fost acordat SA Energocom în baza Acordului de Împrumut dintre BERD și Republica Moldova. Acesta este de tip revolving, fiind divizat în 2 tranșe: tranșa de diversificare, în valoare de 100 milioane de euro, și tranșa de urgență, în valoare de 200 milioane de euro.


Ambele tranșe au fost utilizate anul precedent și au fost rambursate integral, iar conform condițiilor contractuale, după perioada de „clean-up” acestea pot fi accesate repetat.

Menționăm că împrumutul oferit de BERD a fost utilizat de SA Energocom pentru crearea stocurilor strategice de gaze, fiind astfel diminuate riscurile legate de posibilele limitări sau sistări în furnizarea gazelor naturale, în contextul războiului din regiune.

3
0
1
0
12

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?