X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Deputații PAS au respins proiectul PSRM care prevede alocarea compensațiilor pentru consumatorii de gaz

10 noi. 2021,, 10:57   Economie
7244 4

Deputații PAS din comisia economie, buget și finanțe, au refuzat să includă pe ordinea de zi inițiativa PSRM cu privire la acordarea compensațiilor pentru consumul de gaz natural.

Majoritatea parlamentară a respins propunerea socialiștilor de a examina proiectul care prevede ca cetățenii să achite 4,30 de lei pentru 100 de metri cubi de gaz consumat, iar statul diferența de 6,4 lei, transmite Noi.md.

Unul din autorii proiectului, deputatul Petru Burduja, a atras atenția majorității PAS că acest document trebuie discutat și votat în regim de urgență, ținînd cont că tariful majorat de 10,26 de lei pentru un metru cub va fi aplicat deja din 01 noiembrie.

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a menționat că proiectul nu poate fi discutat deoarece nu are avizul Guvernului.

La rîndul său, Petru Burduja i-a amintit lui Alaiba că majoritatea parlamentară a votat mai multe legi fără avizul Executivului. Potrivit socialistului, creșterea tarifului este una drastică pentru cetățeni și poate genera o explozie de prețuri la alte produse și servicii.


ANRE a majorat, marți, tariful la gazul natural de la 4,30 la 10,26 de lei. Astfel, tariful cu TVA pentru un metru cub de gaze va ajunge să fie de 11,08 lei. Noile tarife vor fi aplicate deja din 01 noiembrie.

Amintim, că directorul ANRE, Octavian Calmîc a declarat că după creșterea tarifului la gaz pentru consumatorii finali va urma și majorarea tarifului la căldură, energia electrică, apă și canalizare.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?