Transnistria stiri: 1376
Eurovision stiri: 499

Deputat: Numărul familiilor care vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului va crește

10 noi. 2021,, 10:15   Societate
3111 0

Numărul familiilor eligibile pentru a beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului va crește cu circa 60 de mii, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, Dan Perciun, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„Numărul va crește cu 50-60 de mii de familii. În general, pînă acum beneficiau de ajutor pentru perioada rece a anului cam 210 mii, această cifră se va majora pînă la 270 de mii și majorarea va fi obținută prin creșterea pragului începînd cu care o familie devine eligibilă”.

Potrivit deputatului, vor fi două măsuri compensatorii de bază. Prima va ține de majorarea ajutorului pentru perioada rece a anului.

„Această majorare va atrage după sine atît extinderea numărului de familii care se califică pentru a beneficia de acest suport, cît și, nemijlocit, cuantumul suportului care va crește destul de semnificativ, în așa fel încît să compenseze acele majorări”.

Al doilea mecanism, potrivit lui Dan Perciun, ține de plata din factură, adică cei care consumă mai puțin de 50 de metri cubi de gaz vor beneficia de o compensație semnificativă, iar cei care consumă de la 50 la 100 de metri cubi – de o compensație, respectiv, proporțional mai mică.


„Va fi un mecanism în scăriță cînd vine vorba de compensarea în factura de plată a gazului consumat de către cei care sînt branșați la sisteme centralizate de încălzire”, a menționat președintele Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie.

Pentru luna noiembrie cetățenii R. Moldova vor achita 11 lei și 8 bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?