Dosarele depuse în anul 2024, sînt încă în proces de examinare.
În primele 6 luni ale anului curent, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural au fost autorizate cca. 1,250 miliarde de lei pe diferite mecanisme de subvenționare. Pentru anul 2024, conform Legii bugetului de stat, mărimea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural constituie 1,6 miliarde de lei.
„În ceea ce privește ordinea de examinare și autorizare a plăților, privind dosarele depuse în anul 2023, au fost aplicate prevederile art. 33 alin. (5) a Legii nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, care stabilește că cererile de acordare a subvențiilor, recepționate peste limita mijloacelor acordate FNDAMR, sînt autorizate în limita mijloacelor acordate fondului pentru anul următor și acestea au prioritate la achitare”, ne-au răspuns reprezentanții AIPA.
În urma estimărilor efectuate de autorități, referitor la cererile recepționate pe zone geografice, cele mai multe cereri de acordare a sprijinului financiar au fost depuse de producătorii agricoli din:
Cahul (195 de cereri),
Cantemir (94 de cereri),
Hîncești (64 de cereri),
Edineț (60 de cereri),
Briceni (56 de cereri),
Ștefan Vodă (43 de cereri).
Adăuga comentariu