Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

BM va contribui la consolidarea sectorului asigurărilor din Moldova

1 mar. 2018,, 14:20   Economie
2549 0

Banca Mondială va contribui la consolidarea sectorului asigurărilor din Republica Moldova, la efectuarea reformelor necesare în acest sens, informează Noi.md.

Astfel, în perioada 1-7 martie 2018, se va desfășura prima misiune de experți ai Băncii Mondiale, condusă de Brett Coleman, în contextul proiectului de asistență tehnică în vederea consolidării sectorului de asigurări din Moldova.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, proiectul de asistență se va ancora pe realizarea unui șir de acțiuni de reformă a sectorului vizat.

Printre prioritățile misiunii BM se numără: practicile de stabilire a tarifelor în asigurări, gestionarea despăgubirilor, constituirea rezervelor pieței asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), precum și revizuirea legislației existente cu incluziunea la îmbunătățirea acesteia.

Vizita se va finaliza cu prezentarea de către experții BM a unor concluzii și recomandări ce ar putea canaliza activitatea asigurătorilor pe un făgaș mai eficient și productiv.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?