X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4056

Andrei Spînu: „Sînt cu inima împăcată și nu regret niciun pas”.

29 mai. 17:02   Economie
4690 1

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, nu regretă nimic în legătură cu contractul semnat la Moscova cu Gazprom, care a provocat nenumărate critici la adresa sa.

Într-un interviu acordat presei din România, acesta a declarat că nu regretă niciun pas pe care l-a făcut în acest proces.

„Eu am primit mandatul să fac tot ce trebuie ca țara să devină independent energetic și asta s-a întâmplat. Deci, practic 2023 a fost prima iarnă în care eram ministru responsabil de energie și am trecut-o fără gaz rusesc și iarna 2023 – 2024 a demostrat că ce am făcut, a fost corect, iar Moldova nu mai este dependentă de de gazul rusesc. Și asta a contat. ", a subliniat Andrei Spînu.

El a spus că este evident că această criză energetică a avut un impact pentru cetățeni când vorbim de tarife de cost, ca în toată Europa.

”Eu înțeleg că aceste lucruri nu puteau să creeze o imagine pozitivă. În același timp, eu sunt cu inima împăcată pentru că acum Moldova este liberă, nimeni nu mai trebuie să meargă la Sankt Petersburg (sediul Gazprom – n.red.) sau la Kremlin să discute contractele pe gaze”, a declarat Andrei Spînu pentru G4media.


De menționat că Andrei Spînu este aspru criticat în țară pentru că a semnat un contract de achiziție a gazelor la prețuri prea mari.

Anterior, Viitorul Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS), a declarat că, în ultimii doi ani, Republica Moldova a plătit, față de anii precedenți, cu 20 de miliarde de lei mai mult la procurarea gazelor naturale, determinate de conjunctura internațională nefavorabilă, dar și de modul în care s-a gestionat criza gazelor.

El a mai spus că partea moldovenească nu a avut niciun beneficiu din schimbarea formulei de calcul a prețului la gazele naturale cumpărate de la Gazprom în 2021.

Expertul a menționat că noua formulă a dus la o scumpire mai mare a gazelor, dar nu este clar de ce partea moldovenească a făcut acest lucru.

Potrivit lui, Energocom a cumpărat gaze la preț european și ni le-a vîndut nouă, consumatorilor, prin intermediul Moldovagaz, la un preț cu 60% mai scump, iar această problemă ar trebui să fie investigată.

2
1
0
2
29

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?