X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

Alaiba: Moldova ar putea avea o creștere economică în viitor

9 iun. 10:20   Economie
2624 2

Moldova trebuie să-și extindă sectorul industrial și să-și îmbunătățească climatul de afaceri pentru a atinge o creștere economică de 8-10% anual în următorul deceniu, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, pentru SeeNews, o platformă de informații despre țările din Sud-Estul Europei.

În cadrul interviului acordat cu ocazia reuniunii anuale a BERD de la Erevan, Armenia, ministrul spune că „trebuie să fim îndrăzneți și asta chiar acum. Întreprindem reforme care vor debloca un potențial de creștere mult mai mare... Cred că este realist să spunem că putem realiza acest lucru, deoarece baza este destul de scăzută, există mult spațiu în care putem crește în următorul deceniu, cum o spune și experiența altor țări din regiune care au pornit pe calea integrării în UE”, transmite ipn.md.

De asemenea, Dumitru Alaiba a menționat că numai anul trecut au fost înlăturate barierele în calea afacerilor, în valoare de cel puțin 0,5% din PIB și se fac eforturi pentru reforme și mai mari în acest an.

În 2023, Republica Moldova a renunțat la impozitarea profitului care este reinvestit cu scopul de a încuraja companiile să-și extindă afacerile și a deschis piața muncii pentru cetățenii din 47 de țări. Digitalizarea serviciilor publice pentru antreprenori a crescut de la aproximativ 38% la 60% și ar trebui să atingă anul acesta o cotă de 75%, urmînd să se ridice la 100% în anii următori.

Dumitru Alaiba a relevat că industria este în centrul atenției, după ce ponderea ramurii în PIB-ul Moldovei a scăzut la doar 8%, de la 40% care a fost odinioară. În plus, doar 3% din producția industrială conține o plusvaloare considerabilă și o parte foarte modestă este exportată.


Pentru a inversa tendința descendentă, a atrage investiții și a încuraja exporturile, Guvernul intenționează să lanseze scheme de ajutor de stat în sprijinul IMM-urilor care își desfășoară activitatea în mai multe sectoare în care consideră că are un avantaj competitiv: electronică, auto, farmaceutică, prelucrarea alimentelor și energie, a spus ministrul.

„Sectorul IT este foarte promițător”, a spus Alaiba. „Peste 60% din PIB-ul Moldovei provine din IT. Sectorul a înregistrat o creștere foarte robustă de 7-9% pe an în ultimul deceniu și va continua să crească”. În susținerea ramurii, Moldova a impus o taxă unică de 7% pe cifra de afaceri în IT, fără alte taxe percepute nici pentru angajator, nici pentru angajat.

Guvernul intenționează să promoveze o reformă a legislației pieței de capital și o restructurare a bursei cu scopul de a facilita accesul investitorilor privați.„Acesta este un motor de creștere pe care vedem că contribuie cu încă 0,5% din PIB”, a spus Dumitru Alaiba, citat de SeeNews.

4
3
0
1
32

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?