X 
Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Tot mai multă ambrozie pe teritoriul capitalei în urma ploilor

20 iun. 13:45   Capitala
2059 0

Primăria Chișinău informează că serviciile municipale specializate desfășoară măsuri de combatere a ambroziei (un puternic alergen), pe teritoriul capitalei, notează Noi.md.

Aceste măsuri presupun acțiuni de identificare a terenurilor de răspîndire, prelucrarea mecanică, manuală și prin tratament chimic, după ce ploile abundente din ultimele săptămîni au favorizat creșterea accelerată a ierbii, dar și a plantelor invazive și insectelor periculoase pentru viața și sănătatea omului.

Combaterea mecanică se realizează prin cositul gazonului în spațiile verzi gestionate de Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, iar pe timp de noapte suprafețele verzi sînt tratate cu substanțe chimice care acționează asupra dăunătorilor.

În parcuri și grădini publice, combaterea ambroziei este făcută manual, prin smulgere.

Astfel, muncitorii au intervenit în Parcul „Rîșcani”, părțile laterale din bd. Mircea cel Bătrîn, la intersecția străzilor Sfatul Țării cu str. A. Mateevici, în Parcul „La Izvor”, pe str. M. Viteazul, str. Vadul lui Vodă, str. M. Manole, str. Doina, str. Ceucari, str. V. Korolenko, scuarul din str. Colina Pușkin.


Totodată, angajații de la „Spații Verzi” au intervenit prin tratamente chimice de combatere a ambroziei pe șos. Muncești.

Pentru a combate planta se intervine în perioada de la răsărirea acesteia și pînă la sfîrșitul perioadei de vegetație, cu aplicarea preparatelor chimice înregistrate în Registrul de Stat al Produselor de uz fitosanitar și fertilizanți.

Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” intervine pentru combaterea ambroziei pe terenurile aflate în gestiune, iar intervențiile pe terenurile aflate în proprietate sau gestiune privată sînt efectuate în baza unui contract de prestări servicii.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?