Totodată, cei care se descurcă mai bine ar putea primi salarii mai mari. Declarațiile au fost făcute de primarul capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței de azi a Primăriei, transmite NOI.md cu referire la unimedia.info.
„Vom face mult mai des aceste controale în sectoare, dar și la instituțiile pe care le reprezentați, voi merge personal, vor merge viceprimarii, reprezentanții cabinetului primarului, viceprimarilor, consilierii municipali. Vom face raiduri la direcții, prin sectoare, prin curțile blocului, vom discuta cu oamenii, vom vedea ce spun ei, locuitorii, angajații. Aceste verificări vor fi inopinate și periodice”, a anunțat primarul Capitalei.Totodată, Ion Ceban a anunțat că va solicita în continuare rapoarte de la pretori, iar cei care se descurcă mai bine, ar putea avea salarii mai mari.
„Vom lucra cu cei care vor să lucreze, cine nu vrea, poftim, cererea pe masă și eliberați locul. Avem o mapă întreagă de CV-uri. Poate să facem un concurs, cine se descurcă mai bine, acela va primi și bani mai mulți, cine nu, va primi mai puțini, pe lîngă sancțiunile disciplinare”, a punctat edilul.
Adăuga comentariu