X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

În piețele din capitală a apărut răsadul de legume

21 apr. 12:45   Capitala
2806 0

Forfotă în piețele din capitală. Așa cum a sosit perioada optimă pentru plantarea răsadurilor de roșii, ardei sau castraveți, tarabele sînt pline cu plante tinere cu rădăcini, gata pregătite pentru plantare.

La mare căutare sînt și puieții de plante decorative, dar și butașii de viță-de-vie. Cumpărători sînt mulți, iar oferta este destul de variată. Comercianții se așteaptă totuși la vînzări mai mari după ce va trece pericolul înghețurilor, transmite moldova1.

În piețele din capitală a apărut răsadul de roșii, castraveți, ardei și varză, care poate fi plantat atît în sere, cît și în grădină.

Comercianții spun că, în pofida cheltuielilor mari, prețurile la răsad au rămas neschimbate față de anul trecut.


VOX: „Cele mai solicitate sînt Tolstoi, Malva, din acestea devremi este mercurul. Roșii, castraveți, țelină, bostan, vinete - tot avem”;

„Lumea solicită la moment pentru sere, cele joase afară lumea încă se teme, mai arată oleacă de vreme rece și se teme. Mulți zic că pe săptămîna viitoare că se mai încălzește. În jur la opt lei, dacă eu mai mult lumea mai cedează. În medie, da, ca anul trecut.”

De mult succes s-au bucurat și florile, plantele decorative și pomii fructiferi.

„Iată acum este sezonul la Phlox, iată acestea, e sezonul lor, sînt multianuale. Avem Hosta, avem bujori, Magnolie, avem Hortensie care se agață. Mai deosebit avem rododendronul, este multianuală, stă toată iarna verde și e destul de frumoasă”, își laudă marfa un vînzător.

Comercianții spun că este timpul prielnic și pentru plantarea viței-de-vie, prețul începînd de la 30 de lei pentru un butaș, în funcție de soi.

„E bine și toamna, e bine și primăvara, depinde de persoane. Alții preferă toamna, alții primăvara. - Ce fel de soiuri aveți? - Muscat Ottonel, Sofia, Arcadie, Landiș. Cum a fost anul trecut așa e și acum. Nu s-au scumpit, nu.”

Cei care au intrat în piață nu au ieșit cu mîinile goale. Deși scumpirile mușcă din buzunarele moldovenilor, aceștia nu renunță la ideea de a crește legume în propriile grădini.

VOX: „Gogoșari. Acum deja grădina este 100% dacă le mai pun și pe acestea. - Ați mai pus răsad? - Da, cu o săptămînă în urmă, roșii, castraveți, ardei iute și dulce, gogoșari, totul.”;

„Mușcate am cumpărat, pentru ca acestea sînt florile mele iubite, și am cumpărat niște răsad de roșii și atît. Prețurile cam pe toți la buzunar se simt, dar cînd este plăcere, nu te mai uiți la buzunar!”;

„Am luat copaci, avem de reparat, unde și unde s-au mai uscat. Avem un cireș mai tîrziu, un abricos și un gutui, cum fără gutui la casă?”

Răsadul de roșii care se vor coace cel mai devreme, în aproximativ trei săptămîni, costă între cinci și 10 lei. Și prețurile pentru celelalte legume, precum vinetele, ardeiul, țelina sau varza, variază între cinci și 10 lei firul.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?