Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cît costă concertele și evenimentele culturale organizate, anual, de Primăria Chișinău?

17 iul. 2023,, 12:14   Capitala
3070 0

Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău are la dispoziție peste 30 de milioane de lei pentru a organiza, în 2023, evenimente culturale atât în țară, cât și peste hotare.

Informația a fost făcută publică de primarul general al capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei din 17 iulie. Edilul a respins în intervenția sa informațiile potrivit cărora Festivalul „Te salut, Chișinău” ar fi costat municipalitatea 9 milioane de lei, fără a anunța, însă, costul real al evenimentului. În schimb, Ceban a acuzat mai mulți jurnaliști de dezinformare și a amenințat că va acționat portalurile media în judecată pentru „fals”, transmite Noi.md cu referire la newsmaker.md

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Chișinău, Natalia Ixari, a precizat că Festivalul „Te salut, Chișinău” ar fi costat municipalitatea în jur de 2 milioane de lei. Cifra nu este, însă, una exactă, ea urmând a fi precizată cu exactitate după finalizarea evenimentului.

„Nici 2 milioane. Cu cifre exacte vom reveni ulterior, pentru că nu vreau să induc în eroare. Noi avem și sponsori care sponsorizează anumite evenimente, care achită direct artiști. (…) Anual Primăria Chișinău organizează 3-4 evenimente mai mari. Artiștii angajați de Primărie își pot alege evenimentele la care vor cânta gratuit. Așa se face că unii artiști sunt plătiți, dar alții nu. De exemplu, Frații Advahov pot cânta gratuit la Hram sau la „Te salut, Chișinău”, pentru că așa au ales ei”, a declarat Natalia Ixari.

Precizăm că capitala găzduiește, timp de patru zile, 14-17 iulie, un festival dedicat marcării a 587 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului – „Te salut, Chișinău”.


Manifestările cultural-artistice au loc pe strada pietonală Eugen Doga. Invitată specială a Festivalului este interpreta Andra din România.

0
1
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?