X 
Transnistria stiri: 1394
Eurovision stiri: 502

Sinteza „Moldova Business Week-2019”: Cele mai importante cinci sectoare ale economiei incluse pe agenda evenimentului ©

16 noi. 2019,, 16:57   Business
1499 0

Moldova Business Week 2019 (MBW2019), principalul eveniment economic al anului, a adus în prim-plan potențialul investițional al sectoarelor de nișă, care au beneficiat, în premieră, de o promovare amplă în fața investitorilor, finanțatorilor și importatorilor din 24 de țări. Nelipsite au fost și panelurile de discuții dedicate industriilor strategice, ale căror avantaje investiționale au fost reconfirmate sau completate. Astfel, îndemnul „Grow in Moldova” s-a multiplicat pe 5 direcții: Industriile creative, Energia verde, Industria agroalimentară, TIC și BPO&SCC, dar și Turism.

Industriile creative – generator de bunuri și servicii cu valoare adăugată înaltă

Deși industriile creative reprezintă un sector relativ tânăr, în perioada 2017-2018, companiile din domeniu au generat vânzări de 186 de milioane de dolari, 136 de milioane de dolari fiind venituri provenite din export. Aceste date demonstrează că sectorul are un potențial enorm de a genera bunuri și servicii cu valoare adăugată înaltă. Este concluzia speakerilor care au luat cuvântul în cadrul panelului „Industriile creative și producția TV/cinematografică”.

Doina Nistor, director, Proiectul de Competitivitate din Moldova, a menționat că industriile creative din Republica Moldova au un potențial de dezvoltare semnificativ, iar menținerea ritmului accelerat înregistrat în ultimii 2 ani va propulsa sectorul la nivelul pieței globale. Începând cu anul 2017, sectorul a beneficiat de sprijin suplimentar din partea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Guvernul Suediei și UK Aid, iar astăzi în Moldova există 1600 de companii care activează în domeniul publicității, designului grafic, designului de interior, arhitecturii etc., față de 1280 în anul 2015. Atractivitatea industriilor creative pentru investitori are la bază următorii factori: capital uman educat și multilingv, proximitate geografică față de Est și Vest, acces la tehnologiile de ultimă oră și stimulente fiscale.

Un alt speaker – Renan Eroglu, reprezentant al unei companii britanice de consultanță în domeniul cinematografiei, crede că investitorii ar trebui să ia în vizor și posibilitatea de a investi în industria cinematografică din Moldova. Aceasta poate genera venituri substanțiale, similare țărilor din regiune, pe care producătorii de filme le preferă datorită facilităților fiscale, cadrului legislativ favorabil, atracțiilor turistice și naturale. Expertul consideră că țara noastră ar trebui să exploateze, la fel ca și multe alte state ale lumii, sistemul „cash rebate” – un mecanism modern și eficient pentru atragerea investițiilor în producția de film, care prevede returnarea parțială a cheltuielilor suportate pe teritoriul țării unde are loc procesul de filmare.

Energia „verde” – sector care e pe cale „să ia foc”

Într-o țară în care trei sferturi din necesitățile energetice sunt acoperite din import, există companii străine care au curajul să investească în energia regenerabilă. Este și cazul companiei „Südzucker Moldova”, care acum 6 ani a construit la Drochia prima fabrică de biogaz obținut din borhot de sfeclă de zahăr. Astăzi producătorul de zahăr cataloghează investiția de 7,5 milioane de euro drept una de succes, producția actuală de electricitate fiind de 3000 kW/h. Totuși, asemenea povești de succes sunt, mai degrabă, episoade unice, deși la ora actuală importanța energiei regenerabile nu mai este pusă la îndoială, iar potențialul țării de a genera energie eoliană este unul dintre cele mai mari din regiune, datorită vitezei vântului.

Ce întreprind autoritățile de la Chișinău pentru a transforma acest domeniu de nișă în unul tentant pentru mediul de afaceri și care sunt obstacolele, asupra cărora e nevoie să mai lucreze factorii de decizie? Sunt câteva dintre aspectele discutate în cadrul panelului „Energia verde”, care s-a axat pe potențialul Republicii Moldova de a-și extinde capacitatea de producere a energiei eco.

Speakerii au punctat realizările autorităților cu scopul de a stimula exploatarea surselor de energie regenerabilă:

  • Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, care va stimula investitorii să construiască parcuri eoliene și fotovoltaice cu capacitatea de 80 MW și, respectiv, 25 MW, în condiții de tarife feed-in, datorită cărora energiile regenerabile pot concura cu cele obținute din surse convenționale. Același document prevede că proiectele de energie regenerabilă vor fi implementate printr-un mecanism bazat pe licitații.
  • În scopul asigurării și gestionării unui acces eficient și transparent la rețelele electrice, Republica Moldova a aprobat, tot în 2018, Codul rețelelor electrice. Către 2020, procesul de racordare și exploatare a rețelelor electrice se va desfășura în conformitate cu standardele UE.

Marcela Lefter, reprezentantul companiei „Electra Norte”, specializată în construcția parcurilor eoliene, alături de Filip Dewulf, director relații publice al „Elicio” – companie cu același profil din Belgia, au punctat problemele care urmează a fi soluționate de autoritățile de la Chișinău pentru a impulsiona producția de energie din surse regenerabile:

  • O prevedere din Codul funciar, care interzice construirea centralelor electrice pe terenuri cu un indice potențial al solului care depășește 60 de puncte. Drept consecință, majoritatea zonelor cu resurse abundente de energie eoliană pot fi indisponibile, în ciuda fezabilității economice vaste. În Serbia, bunăoară, țară a cărei cadru legal în privința „energiei verzi” este asemănător cu cel al Moldovei și unde la ora actuală funcționează 2 parcuri eoliene ale companie „Elicio”, nu există asemenea restricții.
  • În cazul parcurilor eoliene, infrastructura rutieră este crucială, deoarece transportarea elementelor din componența turbinelor eoliene, cum ar fi elicele, de exemplu, este o procedură extrem de complicată. O singură elice măsoară în lungime 57 de metri, iar TIR-urile care le transportă au nevoie de șosele de calitate superioară.

Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a obține o pondere de 17% de surse regenerabile din consumul energetic final brut până în anul 2020, față de indicatorul de 2%, actual în prezent.

Domeniul IT, pregătit să absoarbă investițiile străine

Industria IT este unul dintre segmentele economiei cu cel mai mare viitor la nivel global și, în pofida faptului că sectorul se dezvoltă cu o viteză uimitoare, companiile din Republica Moldova țin pasul cu noile tehnologii și reușesc să ofere servicii de calitate în alte țări. Statisticile pentru anii 2015-2018 arată că veniturile din furnizarea de servicii IT s-au dublat și constituie 5,3 miliarde lei. Și valoarea exporturilor de servicii IT a crescut – de la 59 de milioane USD la 148 de milioane USD.

Tendințele mondiale și perspectivele acestui domeniul în țara noastră au fost discutate în cadrul panelului „TIC, BPO & SSC”. Crearea unui cadru legal accesibil, facilitățile fiscale prietenoase, infrastructura modernă și forța de muncă calificată multilingvă sunt principalele aspecte care vor propulsa domeniul IT pe o treaptă superioară, cred speakerii internaționali de la MBW2019. Iar perspectivele sunt mult mai optimiste, în condițiile în care și numărul angajaților în industria IT a crescut de la 9.359 în 2015 la 15.522 în 2018. Numărul lor este în continuă creștere, inclusiv datorită celor 18 instituții de învățământ care oferă studii în domeniu, spune Veaceslav Cunev, președintele Asociației Naţionale a Companiilor din Domeniul TIC.

Apariția primului hub IT – Digital Park – care oferă condiții favorabile pentru rezidenții din IT reprezintă un pas esențial pentru ca Republica Moldova să fie percepută drept o destinație favorabilă investițiilor din domeniu. Parcul IT are 6 rezidenți, iar până la sfârșitul anului numărul locurilor de muncă nou-create va ajunge la 1000. Hub-ul are o capacitate imensă pentru a găzdui rezidenți internaționali și se întinde pe o suprafață de 8340 metri pătrați cu oficii și spații de co-working. Totodată, clădirea este singura din Chișinău care deține certificatul de „Green office”.

În România, de exemplu, pentru a acoperi cererea în creștere a forței de muncă specializate, fenomenul reconversiei profesionale ia amploare. Doar pe parcursul acestui an, peste 500 de persoane au început să presteze servicii IT, iar reprezentanții mediului academic își propun ca acest număr să crească până la 40.000 în anul 2025. Mai mult, pentru atragerea investitorilor străini, experții recomandă preluarea trendurilor globale aplicate de giganții IT, care construiesc campusuri dedicate pentru comoditatea angajaților.

Produsele moldovenești sunt de calitate, dar au nevoie de promovare intensă

Și agricultura este privită drept un sector cu perspectivă, care necesită însă investiții și promovare, pentru ca produsele moldovenești să fie mai vizibile pe piețele externe, cred speakerii care au participat la panelul „Industria agroalimentară”. Deși în ultimii ani, autoritățile au dezvoltat un șir de măsuri de susținere a celor care activează în domeniu, inclusiv pentru tineri și femei, iar Fondul Național de Subvenționare crește anual, depășind în 2019 suma de 950 milioane de lei, unele sectoare au nevoie de investiții majore pentru a se dezvolta.

Moldova este situată strategic între Est și Vest, dispune de soluri fertile, există forță de muncă, salariile sunt competitive, iar posibilitățile enorme pe care le poate oferi sectorul zootehnic și de procesare ar putea fi tentante pentru investitori, cred autoritățile. România, Italia și Marea Britanie sunt principalele piețe externe unde ajung 50% din produsele agroalimentare moldovenești. Insuficiența utilajelor frigorifice, de procesare și de ambalare a produselor, dar și lipsa fermelor de creștere a animalelor sunt principalele impedimente care scad din dorința producătorilor de a se avânta și pe alte piețe externe, unde concurența este acerbă.

Investițiile sunt binevenite și în sectorul vitivinicol, în special la capitolul promovarea imaginii, astfel ar fi create perspective reale pentru majorarea prețurilor, de 3 ori mai mici comparativ cu produsele vinicole din alte țări. Cele mai ambițioase așteptări pe care le au autoritățile din domeniu țin de triplarea cifrei de afaceri, care ar urma să atingă jumătate de miliard de euro în următorii ani.

Deși este practicată în Moldova din anul 2005, agricultura ecologică a reușit să prezinte mai mult interes pentru producătorii autohtoni abia în ultimii ani. Regulile stricte de prelucrare a solului, conservarea mediului și lipsa cadrului legal au fost principalele probleme cu care s-au confruntat pionierii acestui domeniu. Totuși, cei 7 producători au reușit să-și facă loc nu doar pe piața locală, dar și să devină cunoscuți în Olanda, Italia și Bulgaria. Suprafața terenurilor cultivate cu produse eco este în creștere, la fel și exporturile, care în 2018 au ajuns la 55.000 de tone. Printre produsele ecologice moldovenești exportate se numără uleiuri, vinuri, cereale, fructele uscate și produse cosmetice.

Turiștii vânează experiențe captivante, care pot fi generatoare de venituri

Odată cu dezvoltarea unei game mai mari a produselor din segmentele turismului cultural, de experiență și de aventură ușoară, Moldova poate atrage turiști cu putere de cumpărare mai mare. Acest fapt ar repoziționa Moldova și potențialul său turistic pe harta mondială a destinațiilor „must-see” de pe piețele emergente, susțin speakerii cu renume internațional Jack Delf și Damian Cook, care au participat la panelul MBW2019 dedicat turismului.

La nivel mondial, industria turismului trece printr-o explozie a schimbărilor, unde mediul online poate ghida și poate crește numărul celor interesați de nișa turistică și de produsul turistic al unei țări. Peisajele memorabile și cultura Moldovei sunt elementele care pot fi cristalizate în produse turistice solicitate pe piața mondială, motiv pentru care oferta turistică a țării trebuie să fie orientată spre vizitatorii cu bugete mai mari, interesați de călătoriile cu aventuri și experiențe autentice, în defavoarea hotelurilor de 5 stele.

Tendințele actuale scot în evidență faptul că turiștii sunt în căutare de experiențe și aventuri care pot fi practicate indiferent de anotimp, își doresc să trăiască și să se pună pentru o zi în pielea localnicilor, să se implice, să aibă conexiuni mai profunde cu mediul și tradițiile. Cei care călătoresc își aleg destinațiile de vacanță în funcție de oferta largă de activități la care au acces, de experiențele unice pe care le pot împărtăși ulterior pe rețelele de socializare, de descoperirile culturale, dar și de prețuri. Turismul de experiență nu este nou pentru țara noastră, cel puțin pentru unii reprezentanți ai sectorului, care au decis să ofere turiștilor altfel de experiențe decât degustări de vin și gastronomie tradițională:

  • „VinOPERA” – un eveniment inedit, care include recitaluri de muzică și vin în cantități nelimitate, organizat de Castel Mimi. Invitații au posibilitatea să ajungă la festival cu trenul vinului, iar pe parcursul călătoriei pot degusta vinuri selecte;
  • Tururile de caiac organizate pentru întreaga familie pe râurile Prut și Nistru. În funcție de opțiunile alese, turiștii pot admira priveliștile Moldovei întinse pe zeci de kilometri, pot înnopta în corturi și se pot încălzi la ruguri, iar vizitele la mănăstirile și peșterile din regiune sunt incluse în program;
  • Cursele pe biciclete, ghidate de o aplicație online care semnalizează atunci când călătorii se abat de la traseu, sunt o nouă atracție pentru mulți turiști interesați să descopere natura bogată;
  • „Camper Fest” sau întâlnirea internațională a rulotelor, cum mai este numit, reprezintă o invitație captivantă pentru cei interesați de o vacanță activă. Amatorii de rulote sunt invitați să viziteze Moldova în perioada festivalului, având posibilitatea să staționeze în zona de camping de la Orheiul Vechi și să cunoască oameni care au aceleași pasiuni. Mașinile pot fi închiriate atât pentru circuitul local, cât și internațional;
  • „Art Vin Purcari” – un eveniment cultural internațional, la care mai mulți pictori au fost invitați nu doar să deguste vinul, dar și să picteze cu ajutorul lui, folosind un amestec din vin spumant și vopsele.

Pentru atingerea acestor obiective, dar și pentru că ne dorim ca Moldova să devină o destinație premium, autoritățile împreună cu partenerii de dezvoltare sunt la etapa de elaborare a Programului Național pentru Dezvoltarea Sectorului Turismului – Moldova Turism 2030 – care are la bază standardele internaționale și cele mai bune practici din domeniu, necesare pentru o dezvoltare durabilă pentru o industrie competitivă.

Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții: „Moldova dispune de toate ingredientele necesare pentru ca sectorul turismului să înregistreze un ritm rapid de dezvoltare. La nivel global, 30% din totalul serviciilor exportate sunt generate de industria turismului, iar ultimele tendințe arată că atunci când își aleg o destinație de călătorie, 47% dintre turiștii internaționali preferă să viziteze o țară de pe piețe emergente. Totodată, ei sunt în căutare de experiențe autentice, pe care să le trăiască alături de familie și prieteni și care să se transforme în amintiri memorabile. Turismul modern nu mai este dominat de hotelurile de 5 stele și condițiile de lux, ci trece printr-un proces de transformare și de reorientare către tot ce înseamnă local și autentic. Aceste trenduri trebuie să fie la baza dezvoltării domeniului în Republica Moldova, iar punctele slabe trebuie să fie generatoare de noi oportunități. Ne propunem să susținem apariția unor unități de cazare alternative (camping, agropensiuni etc.) și să le oferim suportul necesar pentru identificarea ofertei și diversificarea acesteia, astfel încât turiștii să aibă posibilitatea de a alege dintr-o gamă mai largă de experiențe.”

În cadrul MBW2019, reprezentanții sectorului turismului au avut posibilitatea de a participa la ateliere specializate, ținute de doi dintre cei mai cunoscuți experți de talie mondială din domeniu – Damian Cook și Jack Delf. Printre subiecte abordate practic s-au numărat promovarea online, marketingul de produs, strategii de vânzare a produsului turistic etc.

În cea de-a treia zi, agenda evenimentului a inclus sesiuni dedicate „Moldova Automotive Days”, dar și „Pro Export Forum” – o platformă dedicată integral exportatorilor, mai exact, furnizării de instrumente prin care aceștia pot cuceri noi piețe, promova propriile produse și exporta mai eficient.

Despre MBW

Moldova Business Week este cel mai important eveniment în domeniul afacerilor din țară, organizat la Chișinău începând cu anul 2014. În fiecare an forumul reunește un număr important de autorități, agenți economici din toate sectoarele economiei, importatori, exportatori, finanțatori locali și de peste hotare, iar interacțiunea dintre participanți culminează cu încheierea a zeci de parteneriate, care contribuie la dezvoltarea economiei naționale.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?