X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Energia electrică de la soare și contorizarea netă. Tu știi cum funcționează? Aflăm de la Alexandru Ciudin, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică ©

2 sep. 2021,, 14:13   Business
21983 0

Republica Moldova are o poziție geografică favorabilă și condiții climaterice prielnice pentru utilizarea energiei solare. Intensitatea ridicată a radiației solare, temperatura și umiditatea aerului, clima cu ierni blânde și umede, și veri calde și uscate, definesc un potențial energetic mai mare decât potențialul mediu de energie pentru utilizarea energiei solare.

În anul 2018 a intrat în vigoare Legea nr.10 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, care reprezintă bazele schemei de sprijin privind contorizarea netă. Această lege se referă la calculul energiei electrice prin aplicarea contorizării nete, produsă de o centrală electrică (solară, eoliană etc) în același punct de consum. Comparativ cu situația de acum câțiva ani, astăzi este clar pentru toți cum se dezvoltă sectorul energiei solare în Republica Moldova. Situația s-a îmbunătățit nu doar pentru că statul a încercat să reglementeze acest domeniu, ci pentru că piața solară se dezvoltă și acest proces este de neoprit.

Există două motive pentru care gospodăriile casnice sau companiile aleg să-și instaleze panouri fotovoltaice pe acoperisurile caselor. Primul este de ordin economic, deoarece această investiție reduce facturile lunare la energia electrică, oferă companiilor competitivitate și eficiență suplimentară în afaceri, iar în al doilea rând, fiindcă este din ce în ce mai ecologic și există acea dorința atât a persoanelor fizice, cât și a întreprinderilor, de a contribui la un mediu mai curat și mai sănătos prin intermediul producerii energiei din surse regenerabile. Conversia energiei solare pentru încălzirea apei a fost utilizată zeci de ani, dar pentru a produce energie electrică a devenit fezabilă în urmă cu câțiva ani, datorită ieftenirii tehnologiilor solare. Costul instalării panourilor solare și a echipamentelor aferente a scăzut, în ultimii zece ani, cu aproximativ 90%, astfel încât puterea centralelor fotovoltaice din lume a crescut de la 40 Gigavați (GW) la 578 GW în ultimii douăzeci de ani.

În diferite zone ale Republicii Moldova, radiația solară este semnificativ mai mare decât în ​​multe țări europene. Astfel, în Germania se produc aproximativ 1.000 de kilowați-oră (kWh) pe kilowatt (kW) instalat de panouri solare, iar în Republica Moldova de la 1.200-1.400 kWh. Cu toate acestea, chiar și cu un număr mai mic de ore însorite, Germania are aproape 50 GW de putere instalată de sisteme solare, iar Republica Moldova – aproximativ 10 MW, adică de cinci mii de ori mai puțin!

Ce este contorizarea netă?

Orice persoană juridică sau fizică care deține o centrală electrică din surse regenerabile și dorește să livreze în rețea surplusul de energie electrică, trebuie să parcurgă mai mulți pași, ca să beneficieze de schema de sprijin de contorizare netă. Contorizarea neta este atunci când, consumatorul având o centrală electrică nu-și poate gestiona consumul de energie electrică fără ajutorul rețelei, și are nevoie de o rețea care să-i permită să livreze surplusul de producție în rețea și să beneficieze de energie electrică, atunci când producția este insuficientă și nu acoperă consumul propriu.

Contorizarea netă permite consumatorului, adică deținătorului centralei electrice, fie solare sau de orice alt tip, să se conecteze la rețeaua de distribuție și să se autoalimenteze cu propria energie produsă din surse regenerabile. Consumatorul livrează surplusul de energie produs în rețeaua de distribuție, preluând în același timp energia necesară atunci când are nevoie, ca de exemplu noaptea. Dacă la sfârșitul fiecărei luni, cantitatea de energie electrică pe care consumatorul a primit-o de la furnizor este mai mică decât cantitatea de energie electrică livrată în reţeaua electrică, furnizorul va face soldul energiei livrate în reţeaua electrică şi al celei consumate din reţea, iar diferenţa de cantitate va fi inclusă în contul consumatorului respectiv pentru a fi utilizată în lunile următoare. Dacă la sfârşitul anului, furnizorul stabileşte că, consumatorul final a livrat în reţeaua electrică o cantitate de energie ce depăşeşte cantitatea de energie electrică ce a fost consumată din reţea, acest furnizor este obligat să achite consumatorului respectiv contravaloarea energiei electrice neutilizate la preţul mediu de procurare a energiei electrice pe piaţă de către furnizorul serviciului universal în anul de gestiune. Totodată, dacă la sfârşitul lunii, cantitatea de energie electrică consumată depăşeşte cantitatea de energie electrică livrată în reţeaua electrică, consumatorul în cauză va achita furnizorului doar diferența dintre cantitatea de energie consumată și cea livrată. De exemplu, dacă panourile solare au livrat în rețea 800 kW pe lună, iar consumul lunar al locuinței sau al companiei este de 900 kW, nu veți plăti pentru cei 900 kW consumați, ci doar pentru diferența dintre ceea ce se livrează și ceea ce se consumă. Cu alte cuvinte, în acest caz, veți plăti doar pentru diferența de 100 kW.

Cine poate beneficia de contorizare netă?

Conform cadrului legal actual, toți consumatorii care dețin o centrală electrică ce produce energie din surse regenerabile cu o putere instalată care nu depășește 200 kW, și nu este mai mare decât puterea contractată cu furnizorul de rețea, poate încheia un contract de contorizare netă. Totodată, trebuie să reținem câteva restricții impuse de lege, și anume: centrala electrică trebuie să fie conectată la reţeaua electrică şi să funcţioneze în mod paralel şi sincron cu aceasta, capacitățile instalate cumulate ale centralelor electrice care sunt racordate la acealeași rețele electrice nu trebuie să depășească 5% din valoarea sarcinii maxime înregistrate pe parcursul anului precedent.

Ce putere ar trebui să aibă o centrală solară?

Cel mai important factor la dimensionarea corecta a centralei electrice trebuie să fie consumul anual de energie electrică. Dimensionând corect centrala electrică, consumatorul nu va avea practic costuri suplimentare la energie electrică. Anual, centrala electrică va produce atâta energie electrică, cât va consuma. Dacă centrala electrică va produce mai multă energie electrică în perioada de facturare decât se va consuma, surplusul de energie va fi achitat de către furnizor la preţul mediu de procurare a energiei electrice pe piaţa en-gros. Dimensionarea incorectă a capacității centralei electrice de energie regenerabilă, din punct de vedere economic și tehnic, va avea efecte negative asupra perioadei de răscumpărare a investiției.

Cum este integrată o centrală electrică într-un sistem de contorizare netă?

În momentul conectării, evidența energiei electrice trebuie să se efectueze printr-un contor bidirectional, care poate măsura fluxul de energie în două direcții, și la finele fiecărei luni se face recalcul la factura pentru energia electrică.

O gospodărie casnică consumă în mediu 4.000 kWh/an, rezultând o centrală electrică cu o putere instalată de aproximativ 3,3 kW. Mai exact, această centrală electrică, fiind alimentată de la soare, ar acoperi necesarul de energie electrică consumată de o familie pe parcursul unui an. În mod logic, perioada de răscumpărare a investiției este strâns legată de modul în care este utilizată energia electrică produsă de centrala electrică. Cu cât mai mult este utilizată energia produsă din panourile fotovoltaice, cu atât este mai scurtă perioada de răscumpărare a investiției. Este evident că cel mai rentabil ar fi să se utilizeze 100% din energia produsă. Din păcate, datorită faptului că în gospodării consumăm cea mai mare parte a energiei electrice atunci când instalația nu funcționează (noaptea), o astfel de soluție este practic imposibilă de implimentat. De aceea, a și fost necesar de elaborat un mecanism de sprijin pentru producătorii de energie din surse regenerabile care se numește contorizare netă, unde rețeaua de distribuție are un rol de stocare sau baterie „virtuală”.

În cazul unui consum anual de 4.000 kWh, putem avea următoarele scenarii:

a) O producție anuală mai mică de energie electrică decât consumul unei gospodării. O astfel de situație apare atunci când avem fie o instalație prea mică, fie condiții meteorologice extrem de nefavorabile pe tot parcursul anului (de ex. vara este înnorată). Energia produsă este consumată în mod continuu, iar surplusul (neînsemnat) este livrat în rețea. Cantitatea de energie livrată în rețea este înregistrată pe un contor bidirecțional. Când centrala electrică nu produce energie electrică (ex. noaptea), consumul de energie este acoperit din rețea. Diferenta de energie consumată și cea livrată va fi achitată de către beneficiar la sfârșitul lunii.

b) O producție mai mare de energie electrică pe parcursul unui an, care acoperă consumul anual, iar surplusul de energie, la fel, este livrat în retea. În acest caz, furnizorul este obligat să achite la sfârșit de an pentru cantitatea de energie electrică, care rezultă din diferența dintre datele de intrare în contor (consum) și ieșirile (poducere) la preţul mediu de procurare a energiei electrice pe piaţa en-gros în anul de gestiune, care este de obicei între 0,80 lei și 1 leu.

c) Un bilanț anual zero, are loc atunci când instalația fotovoltaică produce atâta energie, încât își acoperă exact consumul anual de energie. O astfel de situație poate avea loc atunci când este executată o dimensioare corectă a proiectului.

Acest mecanism de sprijin (contorizarea netă), după cum se vede, este transparent și are un mare potențial pentru a sprijini dezvoltarea domeniului fotovoltaicii în țara noastră. Câtă energie livrăm în rețea, tot atât putem utiliza. Această schemă de sprijin vine să promoveze instalarea componentelor de înaltă calitate, deoarece este importantă nu atât puterea nominală a instalației, cât potențialul de generare a energiei electrice. Această comparație ne va ajuta să calculăm pâna-n mici detalii cât de mult putem economisi. Prin urmare, îmi exprim speranța ca prin crearea unui sistem inteligent de distribuție a energiei, securitatea energetică va crește semnificativ, mai ales că generarea energiei la nivel local reduce nivelul pierderilor în rețeaua de transport a energiei electrice și contribuie la ameliorarea factorului de putere pentru liniile electrice.

5
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?