Ce este mai important: țara unită sau o bucată în UE?

Aderarea la Uniunea Europeană a devenit o obsesie așa de mare pentru actualul guvern moldovean, că el este gata să integreze țara în UE pe bucăți – la început, Moldova de pe malul drept fără Transnistria, apoi vom vedea...

Cum a declarat în mod repetat președinta Maia Sandu, „dorim să aderăm la Uniunea Europeană într-o singură etapă, reunind țara. Dar dacă nu putem face acest lucru pentru că, după cum știți, Federația Rusă își menține ilegal trupele pe teritoriul Republicii Moldova, iar acesta este cel mai mare obstacol în calea reunificării țării, există un al doilea scenariu, care ar implica aderarea la UE în două etape.”

Chiar și o analiză superficială a acestei sintagme în contextul atacurilor constante ale Maiei Sandu asupra Federației Ruse duce la concluzia, că Sandu și PAS nu vor putea obține retragerea trupelor rusești din Transnistria și, respectiv, reintegrarea țării. Acest lucru sugerează că actuala putere, pentru care în interiorul Moldovei populația a votat minoritar, este pregătită să renunțe la teritoriile sale de drept și la o parte din populație.

Această poziție oficială a Chișinăului - „trebuie să fim acolo prin orice mijloace posibile”- amintește de vechea glumă sovietică, „scoateți-mă de aici, mort sau împăiat”. Dar o țară nu este carcasa unui papagal, ca să-și cedeze voluntar teritoriile.

„Chemscaia Volosti? S-o ia sănătoși!”

Această declarație a Maiei Sandu (apoi și a spicherului Igor Grosu și a premierului Alexandru Munteanu) este departe de a fi prima la acest subiect. Se pare că este o poziție bine formulată de Chișinăul oficial, care, dintr-un anumit motiv, a găsit susținere și la Bruxelles.

Un balon de testare pe această temă a fost lansat în urmă cu ceva ani de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. În iulie, 2023, într-un interviu pentru Vocea Basarabiei, acesta a declarat că UE nu va ține Republica Moldova ostatică din cauza situației din Transnistria, și că Republica Moldova ar putea adera la UE fără Transnistria. „Evident, Planul A este de a rezolva conflictul în contextul și în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Dar dacă nu putem reintegra țara înainte de aderare, atunci ar fi logic să aderăm la UE cu partea de teritoriu, guvernată de Chișinău”, a declarat Popescu la acea vreme. Iar în septembrie, 2023 șeful MAEIE a reiterat această idee într-un interviu acordat revistei Politico.

Inițial, această declarație a fost percepută ca opinia personală și nechibzuită a unui „ministru din diasporă” , care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții adulte în afara Republicii Moldova și, prin urmare, nu este foarte preocupat de interesele naționale ale țării. Dar președinta Maia Sandu a preluat rapid ideea.

În septembrie, 2023 într-un interviu acordat France24, ea a declarat că Uniunea Europeană nu impune aderarea Republicii Moldova la UE după rezolvarea problemei transnistrene. Iar în noiembrie, 2023 într-un amplu interviu la Radio Moldova, Sandu a exprimat public pentru prima dată teza celor „ doi pași”. Ea a spus că admite aderarea țării la Uniunea Europeană “în doi pași – la început malul drept al Nistrului, apoi cel stîng”.

„Lucrăm pentru soluționarea conflictului transnistrean. Dar o problemă nerezolvată nu ar trebui să devină un obstacol în calea integrării Moldovei în Uniunea Europeană. Este crucial ca și Bruxellesul să vorbească despre acest lucru. În cel mai rău scenariu, dacă problema transnistreană nu poate fi rezolvată înainte de aderarea la Uniunea Europeană, recunoaștem că ne vom integra în UE în doi pași – la început malul drept al Nistrului, apoi malul stîng. Dacă cetățenii noștri de pe malul stîng vor vedea cum aici se îmbunătățește viața, și ei vor dori să adere la UE. Cred că ei își doresc și acum acest lucru, dar Federația Rusă le stă în cale”, a declarat atunci Maia Sandu. Recent, șefa statului a reiterat abordarea „în doi pași”.

Într-adevăr, Bruxelles a declarat de mai multe ori (aparent pentru a liniști Chișinăul oficial și societatea moldovenească) că conflictul transnistrean nu reprezintă un obstacol în calea aderării Republicii Moldova la UE. De exemplu, în marja summit-ului Comunității Politice Europene, care a avut loc la Bulboaca pe 1 iunie 2023, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, a afirmat acest lucru. „Cipru a aderat la UE în ciuda problemelor teritoriale. Și Republica Moldova poate face același lucru”, a spus el. Apoi, purtătorul de cuvînt al Serviciului Extern al UE, Peter Stano, a menționat că Uniunea Europeană ar putea lua în considerare admiterea pe etape a Republicii Moldova și a Georgiei, cu excluderea teritoriilor Transnistriei, Abhaziei și Osetiei de Sud. Iar în luna mai a acestui an, actualul comisar european pentru extindere și politica de vecinătate, Marta Kos, a declarat că problema Transnistriei nu va fi un obstacol în calea integrării europene a Republicii Moldova. UE s-a confruntat cu multe situații dificile, iar aceasta nu va face excepție, a spus Kos.

Noul prim-ministru Alexandru Munteanu a preluat ștafeta și a acceptat această opțiune de integrare europeană încă din primele interviuri. Iar guvernul pe care îl conduce acum a considerat că limitarea schimburilor între Rusia și Moldova este una din sarcinile principale, și a decis închiderea Centrului Cultural Rus.

Totuși, deși citează „modelul cipriot” ca exemplu, oficialii europeni uită să menționeze, că Republica Cipru, care a aderat la Uniunea Europeană în 2004, a pierdut efectiv controlul asupra unei părți din teritoriu – Ciprul de Nord a rămas pentru totdeauna sub controlul Turciei.

Și, ceea ce este mult mai important, spre deosebire de conflictul din Cipru și alte conflicte similare, conflictul transnistrean nu este nici religios, nici etnic, ci un conflict politic-elitar, care poate fi rezolvat mult mai ușor cu voință politică și un plan de acțiune clar.

Ce-i de făcut cu Transnistria? Opțiunea nr. 1: „Reintegrarea forțată”

În interviurile sale pe această temă — și interne, și externe — președinta Maia Sandu a declarat în mod repetat că „guvernul are o viziune pentru rezolvarea problemei transnistrene” și că „lucrăm pentru a rezolva conflictul transnistrean”. Cu toate acestea, reieșind din pașii întreprinși, întregul „plan al actualului guvern pentru rezolvarea problemei transnistrene” constă în strangularea la maximum a regiunii de pe malul stîng.

Ce a realizat PAS în precedenții patru ani de guvernare? A adoptat așa-numita lege a separatismului, care prevede pedepse de cca 20 de ani de închisoare, care a fost, firește, primită cu ostilitate la Tiraspol. După cum a declarat ministrul transnistrean de externe, Vitali Ignatiev, „acesta este un mecanism represiv foarte puternic și periculos, care poate fi interpretat foarte larg” și care ar putea include pedepse nici măcar pentru acțiuni, da pentru convingeri. A abrogat legea care stabilea statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică - un alt semnal negativ pentru transnistreni. A înlocuit sintagma „limba moldovenească” din Constituție cu „limba română”, ceea ce este inacceptabil pentru marea majoritate a locuitorilor din Transnistria. De asemenea, a revocat privilegiile vamale pentru întreprinderile transnistrene, care erau în vigoare de peste două decenii (republica nerecunoscută a estimat că prejudiciul cauzat de noile reglementări vamale ar putea ajunge la 16 milioane de dolari pe an). Fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare Oleg Serebrean a numit direct aceste taxe „asfixiere” a regiunii de pe malul stîng și „discriminare pozitivă”, și a dat de înțeles că ar putea urma și alte măsuri similare pe post de integrare economică forțată.

Cu PAS, rusofobia a devenit politică oficială de stat. A început persecuția Bisericii Ortodoxe canonice din Moldova, iar mulți experți se așteaptă ca aceasta să se intensifice după alegeri. PAS a început să reducă sistematic împuternicirile Regiunii Autonome Găgăuze, și de aceea în Transnistria s-a ajuns la concluzia logică, că promisiunilor Chișinăului oficial, chiar și celor consfințite în lege, nu pot fi crezute. Iar în timpul alegerilor recente, autoritățile și-au dezvăluit adevărata atitudine față de transnistreni ca cetățeni de sortul doi: numărul drastic redus de secții de votare, „repararea” și „minarea” podurilor, comportamentul de-a dreptul nepoliticos al poliției, care i-a „filtrat” pe alegătorii transnistreni la „punctele de control” special create - s-a făcut tot posibilul pentru a împiedica locuitorii din regiunea de pe malul stîng să voteze. După cum a declarat liderul partidului guvernant Igor Grosu cu ceva ani în urmă, „nu voi permite separatiștilor să decidă soarta Moldovei”.

Anul trecut, ziarul spaniol El Pais a publicat un articol, în care susținea că Republica Moldova avea un plan de reintegrare a regiunii transnistrene pînă în 2038, „urmînd exemplul Germaniei”. Articolul ar fi fost pregătit de o agenție de consultanță contractată de Chișinău. Articolul afirma că negocierile cu autoritățile republicii nerecunoscute privind implementarea unei „foi de parcurs pentru reintegrare” erau deja în curs, deși în stadii inițiale și desfășurate sub acoperire. Fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a declarat apoi pentru portalul Newsmaker, că Chișinăul lucra într-adevăr la o strategie de reintegrare, dar că „munca depusă și evoluțiile existente pe care le-am văzut nu au practic nicio legătură cu articolul publicat în presa spaniolă”.

Ce s-a realizat deja în această chestiune în cercurile oficiale nu este cunoscut, dar reieșind din implementarea practică, actualul guvern de la Chișinău a adoptat o abordare coercitivă față de problema Transnistriei - din fericire, încă nu forțată. Cu toate acestea, o serie de studii deja efectuate pe această temă (inclusiv cele finanțate prin granturi occidentale) au stabilit, în principiu, evidentul: pentru a rezolva problema transnistreană, Republica Moldova de pe malul drept trebuie să devină un stat atractiv pentru transnistreni - și pentru elită, dar și pentru populația locală. Desigur, Republica Moldova nu este în măsură să devină o „vitrină a bogăției” - așa cum a fost Germania de Vest pentru Germania de Est în 1989. Dar este necesar să se lucreze în această direcție, deoarece, deocamdată, transnistrenii se întreabă: „De ce să schimbăm situația, dacă nivelul de trai diferă mult?”.

Judecînd după statisticile economice, autoritățile moldovene, în ciuda diplomelor luate la Harvard de unii reprezentanți ai lor, încă nu sunt capabile să facă din Moldova o țară atractivă nici măcar pentru propriii locuitori. Migrația și depopularea au devenit o amenințare reală la adresa viitorului țării. Prin urmare, este clar că Maia Sandu și PAS vor fi capabili (și nu vor dori) să rezolve problema reunificării țării doar prin presiuni - în numele integrării europene, desigur. După cum a declarat fostul viceprim-ministru Oleg Serebrean într-un interviu acordat publicației online românești Karadeniz Press la începutul acestui an, fără a-și ascunde bucuria față de oprirea livrărilor de gaze rusești către regiunea transnistreană, „dependența în creștere a Transnistriei de Chișinău apropie reintegrarea țării”.

Ce-i de făcut cu Transnistria? Opțiunile nr. 2 și nr. 3 – forță sau dialog și parteneriat egal?

În cei patru ani de guvernare ai PAS și cinci ani de președinție a Maiei Sandu, nici șefa statului, nici prim-ministrul nu au vizitat regiunea transnistreană și nu au avut întrevederi cu conducerea acesteia. Întrebată despre acest lucru, Maia Sandu a răspuns în mod constant că „nu are niciun motiv pentru astfel de întrevederi”.

În general, se pare că actualul guvern nu este prea interesat de Transnistria și implementează un plan sistematic, pas cu pas, pentru a separa regiunea de Republica Moldova din dreapta Nistrului. Dorința actualilor conducători de a se integra undeva fără Republica Moldova din stînga Nistrului - fie în UE, fie în România (avînd în vedere modul în care facilitățile strategice și multe poziții guvernamentale-cheie sunt cedate metodic românilor) - doar confirmă acest lucru. Planul anunțat de Maia Sandu de aderare la UE în două etape - „la început Republica Moldova din dreapta Nistrului, apoi Republica Moldova din stînga Nistrului” - pur și simplu ar putea duce la dispariția Republicii Moldova ca stat.

Potrivit politologului Anatoli Dirun, o astfel de aderare ar fi un „adio Transnistriei ca teritoriu ce aparține în prezent Moldovei în baza unor prevederi recunoscute la nivel internațional”. „Aderarea Moldovei la UE va oferi Tiraspolului un argument juridic pentru a declara: avem rezultatele referendumului [referendumul din 2006 privind independența Transnistriei și aderarea ulterioară la Federația Rusă – nota red.], iar Moldova a renunțat la Transnistria și a aderat la Uniunea Europeană”, - consideră Anatoli Dirun. Fostul președinte Vladimir Voronin este convins că, dacă Republica Moldova va începe să adere la UE pe bucăți și nu în ansamblu, „ne vom pomeni în cele din urmă și fără Transnistria, și fără Găgăuzia”. Astfel, reintegrarea țării este astăzi, în esență, o problemă-cheie pentru existența statului, mai ales în lumina dorinței persistente a autorităților la UE în următorii ani.

Din nou, diverse opțiuni pentru rezolvarea problemei transnistrene sunt propuse. „Opțiunea ucraineană” este anexarea militară a Transnistriei la Moldova. Din 2022, în timpul conflictului armat dintre Ucraina și Rusia, această propunere de „raționalizare” a fost lansată public cu numeroase ocazii. Se susține că au existat și apeluri neoficiale din partea Kievului oficial către Chișinău cu privire la o operațiune militară, deoarece, dacă Ucraina însăși, fără permisiunea autorităților moldovenești, decide să trimită trupe în republica nerecunoscută, acest lucru va fi considerat un atac al Ucrainei asupra Moldovei.

Recent, subiectul unei operațiuni militare împotriva Transnistriei a devenit din nou unul fierbinte în sfera publică. Această discuție a fost alimentată de un proiect de lege, introdus în Rada Supremă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski la 22 septembrie, care autorizează desfășurarea unor unități ale Forțelor Armate Ucrainene în străinătate. Oficial, este vorba despre Turcia și Regatul Unit, fie pentru a prelua mai multe nave de război și a le redirecționa spre porturile Mării Negre, fie pentru a participa la antrenamente pe nave de război. Cu toate acestea, unii experți consideră că acesta este doar un pretext, și că Zelenski se pregătește de fapt să trimită trupe nu în Turcia, ci în Moldova și Transnistria. Iar Kievul ar fi susținut activ, în acest sens, de britanici și de francezi. A fost chiar sonorizat un cadru temporal: martie, 2026.

Președintele român Nicușor Dan a propus o altă soluție la conflictul transnistrean: anexarea Republicii Transnistrene la Moldova, după modelul Găgăuziei, „cu o autonomie relativă în cadrul Republicii Moldova”. Între timp, revista americană The National Interest consideră că doar un pacificator experimentat și „valoros” ca președintele american Donald Trump, care nici măcar nu-și amintește pe cine a împăcat recent - Albania cu Azerbaidjanul sau Armenia cu Cambodgia - poate rezolva conflictul „înghețat” din Moldova. Cu toate acestea, reintegrarea țării nu este o înțelegere geopolitică, ci o decizie internă a Republicii Moldova. Dat fiind că principalii actori internaționali au propriile interese, distincte de cele ale Republicii Moldova, și inevitabil vor interfera. Situația actuală este de așa natură, că Rusia se află în relații tensionate cu SUA, iar UE este în conflict și cu Rusia, și cu Statele Unite. Prin urmare, noi trebuie să ne așezăm la masa negocierilor și să negociem în interiorul nostru. Cererea de dialog în societate se coace de mult timp.

Astăzi, 90-95% dintre locuitorii Transnistriei dețin pașapoarte moldovenești. Mulți sunt sătui de incertitudinea și izolarea în care trăiesc, și se tem de război. Acum, cel mai important lucru este ca Chișinăul să demonstreze disponibilitatea de a se angaja în dialog și parteneriat egal.

În timpul campaniei electorale, mulți concurenți electorali au propus diverse programe pentru a accelera reintegrarea țării și a apropia cele două maluri ale Nistrului, bazate în principal pe apropierea economică. Dar acesta nu este modelul de coerciție economică adoptat de guvernul PAS la începutul anului 2024. Autorii acestor programe consideră că primul pas este analizarea și eliminarea tuturor barierelor existente între partide. Acest lucru necesită negocieri complexe cu elita transnistreană, ale cărei interese economice diferă de ale noastre. Iar aceste interese trebuie luate în considerare la etapa inițială. De asemenea, trebuie lansate proiecte comune de infrastructură - drumuri, gaze, asistență medicală și alimentare cu apă. Oamenii trebuie să vadă că unitatea aduce beneficii și perspective. Abia după aceasta, după ce s-a ajuns la un acord și s-a dezvoltat o poziție unitară, va fi posibilă începerea negocierilor cu partenerii internaționali. Desigur, în cadrul negocierilor va trebui abordată și problema prezenței trupelor rusești pe teritoriul moldovenesc.

Însă a sta și aștepta ca problema Transnistriei să se rezolve de la sine după ce Republica Moldova de pe malul drept al Nistrului aderă la Uniunea Europeană (dacă această aderare va avea loc vreodată) este un punct mort și o cale extrem de periculoasă, care ar putea duce la dezbinarea Republicii Moldova și la încetarea existenței statului însuși.

De e se teme Maia Sandu?

Președinta țării Maia Sandu, care are experiență politică și economică, înțelege perfect beneficiile reintegrării țării. Acestea sunt așa de semnificative, că nicio aderare la UE nu se poate apropia măcar de oportunitatea de a re-obține un stat unificat.

Vom enumera doar unele dintre ele:

• Atractivitatea investițională a Republicii Moldova va crește semnificativ, iar imaginea ei pe scena internațională se va îmbunătăți cardinal, percepția țării ca zonă de conflict armat se va transforma în una de stat stabil, reunificat.
• Teritoriul și populația spațiului economic unic vor crește semnificativ.
• Nistrul dintr-un rîu de frontieră va deveni unul intern, oferind un impuls semnificativ activității economice pe ambele maluri ale acestui mare fluviu din Europa. Acest lucru va crea oportunități deosebite pentru dezvoltarea pisciculturii și a turismului, inclusiv a turismului internațional.
• În scurt timp, va apare sinergia reunificării economiei țării, care a fost odinioară planificată și dezvoltată ca un singur organism economic, cu agricultură, metalurgie, energie, inginerie mecanică și industria materialelor de construcții dezvoltate...
• Problema asigurării țării cu energie electrică la prețuri accesibile cu utilizarea capacității MGRES, va fi rezolvată într-o perioadă scurtă de timp, ceea ce va îmbunătăți nivelul de trai al populației și va da un nou impuls dezvoltării industriale. Aproape fiecare guvern - de la Lucinschi-Sturza la Sandu-Recean - a promis că va găsi necesarele miliarde de euro și va construi o mare centrală electrică pe malul drept al Nistrului, dar așa și nu a făcut nimic. Și Alexandru Munteanu a promis că va face acest lucru. Întrebarea este, de ce? Nu ar fi mai simplu să se investească niște sute de milioane de euro în reconstrucția MGRES, fără a o închide, pentru a genera energie electrică în cantități suficiente pentru întreaga țară?

• Atractivitatea țării va crește semnificativ pentru acei moldoveni, care au părăsit-o în căutarea unei vieți mai bune.

• Etcetera, etcetera...

De ce atunci, în ciuda înțelegerii depline a beneficiilor reintegrării, autoritățile actuale nu depun eforturi suficiente pentru a readuce Transnistria în spațiul politic și economic unificat al Republicii Moldova?

Principalul motiv, potrivit multor observatori politici, este că Maia Sandu și, în consecință, partidul PAS aflat sub controlul ei, nu doresc să atragă cîteva sute de mii de alegători neloiali partidului guvernant, care, în opinia lor, vor vota inevitabil pentru forțele pro-ruse. De fapt, dacă țara ar fi reintegrată cu participarea activă a actualului guvern, situația ar putea funcționa în favoarea PAS, deoarece marea majoritate a oamenilor care locuiesc în stînga Nistrului își doresc certitudine și își văd viitorul în reintegrarea cu Republica Moldova. Mulți transnistreni se bucură deja de avantajele acestui lucru, beneficiind de educație și asistență medicală gratuită pe malul drept, de călătorii fără vize în UE și în multe alte țări, și participă la activități economice, culturale și sportive internaționale. Aceste sentimente au devenit deosebit de puternice după ce a început războiului din Ucraina.

Alegătorii transnistreni apreciază deja cele de mai sus. Prin urmare, în ciuda tuturor măsurilor restrictive artificiale și chiar ofensive pentru cetățenii moldoveni de pe malul stîng, peste 30% dintre transnistreni au votat pentru PAS în recentele alegeri, de cîteva ori mai mult ca în ​​Găgăuzia. Și asta în ciuda absenței complete, în regiunea transnistreană, a campaniei electorale din partea partidului guvernant.

Mai mult, PAS va primi și un număr mare de voturi suplimentare pe malul drept, ca semn al recunoștinței cetățenilor pentru realizarea păcii pe ambele maluri, lucru la care majoritatea cetățenilor au visat de decenii.

Un alt motiv important, în opinia noastră, este reticența, parțial datorată influenței „partenerilor” europeni, de a menține nivelul necesar de relații și dialog cu Rusia, a cărei poziție determină în mare măsură soluționarea finală a problemei transnistrene. Mai mult, autoritățile, chiar înainte de a forma un nou guvern, au început imediat o revizuire cuprinzătoare a relațiilor nu doar cu Federația Rusă, ci și cu toate țările CSI, și au inclus pe ordinea de zi a uneia dintre primele ședințe guvernamentale denunțarea unui număr de acorduri, inclusiv acordul privind regimul fără vize din 1992.

Se pare că Maia Sandu și PAS încă se află sub impresia pozițiilor Rusiei în aceste probleme de dinainte de război, și nu analizează actuala situație a Rusiei în lume și posibilitatea unei schimbări dinamice a poziției conducerii ruse cu privire la reglementarea transnistreană, inclusiv ca urmare a zdrobirii complete a tuturor „șoriștilor”, pe care a mizat o parte a elitei ruse.

În opinia noastră, acum este mult mai ușor să se ajungă la o înțelegere cu Rusia în multe probleme, inclusiv reglementarea transnistreană.

Al treilea motiv important este că în interiorul țării și al partidului de la guvernare există forțe influente, în special pro-românești și unioniste, pentru care abandonarea Transnistriei este o opțiune excelentă de „revenire a malului stîng al Prutului la Mama România”. Acești oameni înțeleg perfect că o țară, care a renunțat de bunăvoie la o șeptime din teritoriul și populația sa, are foarte puține șanse să-și păstreze statalitatea.

Și, în final, există niște forțe foarte influente, să le numim „Nicu Popescu”, care nu locuiesc în Moldova, nu au familii aici, nu leagă viitorul lor sau al copiilor lor de țara noastră, nu le pasă dacă Republica Moldova există sau nu pe hartă - principalul e ca noi, așa sau altfel, să devenim parte a familiei europene fără granițe, și ca ei să poată veni periodic ca să petreacă timpul aici.

Statul moldovenesc nu a apărut accidental, el este rezultatul unui proces istoric natural, în timpul căruia poporul nostru străvechi, cu bogata lui istorie, tradiții și cultură, și-a obținut statalitatea. Această afirmație este confirmată de faptul, că din cele aproximativ 4.000 de grupuri etnice din lume, doar 195 au propria statalitate, pe care o păstrează și o protejează cu grijă. Suntem obligați să păstrăm statul moldovenesc, care nu trebuie să devină victima ignoranței sau a interpretărilor greșite a istoriei de către liderii grupărilor politice, ajunși temporar la putere, sau a considerentelor conjuncturiste ale acestor indivizi.

Despre modalitățile și metodele de soluționare a conflictului transnistrean citiți în următoarele articole pe noi.md.

Vladislav Bordeianu