Rebeliuni și proteste: folclorul național al Franței

Episodul tragic dintr-o suburbie pariziană – un polițist l-a împușcat pe un adolescent de 17 ani de origine arabă – a provocat un val de dezordini masive în Franța.

Ce urmări politice vor avea actualele evenimente? Să ne așteptăm la noi revolte și explozii de agresiune? Despre Franța declasată, diferența dintre răscoala proletariatului și rebeliunea lumpen - proletariatului i-a vorbit lui Fiodor Luchianov jurnalista Natalia Rutchevici, autoarea cărții «În căutarea Republicii pierdute ».

– Propun să începem prin a discuta dacă există deosebiri esențiale între evenimentele care au loc acum și ceea ce a fost în Franța a. 2012, sau 2005, spre exemplu?

– Da, hai să începem cu o comparație. Desigur, toată lumea s-a deprins că periodic în Franța cineva face grevă, mitinguri, distruge sau incendiază ceva. Este deja parte a folclorului național. Dar rebeliunile care au loc în așa numitele «teritorii pierdute ale republicii », în suburbiile defavorizate, care-s un fel de ghetouri social-etnice, își au propriul specific, au loc cu regularitate și periodic se aprind în țară cel puțin de la finele anilor 1980 încoace.

Azi putem fixa o scădere a activități protestatare, totuși amploarea evenimentelor care au loc în anii din urmă poate fi comparată cu intensitatea rebeliunilor din suburbii în a. 2005. În Franța modernă nu a mai fost așa ceva.

Evenimentele de azi și cele de acum 20 de ani au scenarii similare. Dacă vă amintiți, în a. 2005 revoltele au început cu decesul a doi tineri de origine africană, care se ascundeau pe poliție și au intrat în cutia unui transformator. Au murit electrocutați. Asta a provocat un val de nemulțumiri, rebeliunile au durat destul de mult timp.

Ce a fost pe 22 iunie, 2023, în timp ce la volanul unui automobil a fost ucis Nail, ancheta urmează să stabilească, dar se pare că la mijloc este o eroare polițienească. Colaboratorul poliției se face vinovat, și a fost arestat. În a. 2023 evenimentele protestatare s-au desfășurat și mai repede, și erau din start foarte extinse. Mult mai multe clădiri distruse, mai multă poliție implicată, mai multe atacuri asupra primăriilor au fost fixate.

Datele oficiale , pe care am reușit să le găsesc, ne permit să înțelegem amploarea evenimentelor și să le comparăm pe cele din a. 2005 cu cele din a. 2023. Atunci timp de 21de zile în urma acțiunilor protestatarilor au avut de suferit cca300 de clădiri, azi – mai bine de 1000, și asta fără cazurile de jaf. În a. 2005 pe parcursul celor trei săptămîni de revolte au fost răniți 224 de jandarmi. Acum în decurs de șase zile, conform datelor MAI, au avut de suferit 722 de colaboratori ai poliției. Atunci autoritățile au trimis pentru suprimarea dezordinilor cca 11 mii de persoane. În acest an peste 45 mii de polițiști au participat la suprimarea dezordinilor, implicate fiind elitarele RAID, BRI și GIGN, au fost utilizate drone, elicoptere și blindate de generație nouă. În general, situația era aproape paramilitară.

Faptul că protestele ating o atare dimensiuni, deseori se încearcă a fi atribuit abuzului de jocuri video, utilizării în exces a rețelelor de socializare. Există o logică aici. Desigur, asta contribuie la extindere, însă nu este o explicație. Timp de 6 zile au fost reținute peste 3300 de persoane, în a. 2005 – timp de trei săptămîni ceva mai mult de 4 mii de protestatari. Evident, o deosebire importantă este faptul, că protestele au ieșit dincolo de suburbii, spre deosebire de a.2005. Atunci tulburările au fost localizate și fixate preponderent în «teritoriile pierdute ». În a. 2023 dezordinile s-au revărsat dincolo de suburbii și au acoperit raioanele mai liniștite și centrele marilor orașe. Nu a rămas deoparte nici Parisul, nici Marsilia, care au suferit grav în urma jafurilor. Numai la Marsilia au fost prădate cca 400 de magazine.

Aceste evenimente pot fi comparate și cu protestele «vestelor galbene» din a. 2018 . Aici comparația presupune opunerea acestor două mișcări. «Vestele galbene» aveau anumite revendicări economice și politice, și profilul social al protestatarilor era altul. În a. 2018 protesta Franța clasei medii inferioare, așa numita «Franță periferică», Franța care cu greu leagă tei de curmei. Actuala rebeliune a suburbiilor este, mai degrabă, Franța declasată.

Multe familii implicate în proteste trăiesc din indemnizațiile sociale. O parte din tineri comercializează droguri. Și în a. 2018, și în 2023 s-au făcut sonore două Franțe inferioare, care se intersectează, dar totuși în mare parte nu coincid. Eu cred că este prezentă o diferență simbolică clară între protestatarii de atunci și cei de acum. Dacă «vestele galbene» ieșeau în stradă cu drapelul francez și interpretau Marsilieza, rebelii din suburbii distrug tot, unde este drapelul francez, fie asta poliția, școala sau primăria. Ei supun simbolul republicii unei agresiuni deosebite. Protestatarii – oameni născuți și crescuți în Franța, care din varii motive resimt o înstrăinare de țară, o dușmănie față de simbolurile și istoria ei, ceea ce desigur provoacă diferite reacții în societate. Dacă «vestele galbene» erau sprijinite de majoritatea populației – cca 70% din locuitorii Franței, – acum același procent condamnă rebeliunea suburbiilor, care se desfășoară sub ochii lor. 28 % dintre cetățeni declară că înțeleg motivul tulburărilor, dar nu le aprobă, și doar 3 % îi sprijină pe protestatari.

Foarte mulți comentatori subliniază caracterul nihilist, apolitic al revoltei. Cei care depun mărturie, arestați fiind, deseori spun că s-au alăturat gloatei protestatare pentru a profita de situație în scopuri personale și a prăda vre-un magazin, de exemplu. Cei care își amintesc elementele de bază ale marxismului vorbesc despre diferența dintre răscoala proletariatului și rebeliunea lumpen – proletariatului. La Marx, noțiunea de lumpen – proletariat însemna anume păturile declasate ale populației, excluse din societate, care nu au profesie, trăiesc din venituri ocazionale, indemnizații sociale și-s lipsite de conștiința de clasă. Oamenii care pot fi trecuți ca lumpen – proletariat nu-s îngrijorați de binele societății. Lumpen – proletarul nu vrea să folosească sistemul în interese proprii – deși nu-i integrat în societate, el este integrat perfect în sistemul capitalist și trăiește conform regulilor acestuia.

Pentru mulți observatori protestul «vestelor galbene» este totuși un protest al «proletariatului nou», iar rebeliunea suburbiilor – tulburările lumpen – proletariatului, care iese nu să lupte, ci să incendieze, să distrugă, să strice în timpul exploziilor de violență .

Desigur, mulți dintre actualii adepți ai stîngii contestă acest fapt, pentru că actualii rebeli luptă pentru echitate, contra fascismului de stat, fascismului și autoritarismului.

– În organele de drept, peste tot există rasism. În SUA azi aceasta este una dintre principalele probleme. Și în Franța tot mai des se vorbește despre aceea, că manifestările de rasism au fost prea mult trecute sub tăcere, ignorate. Situația este chiar așa de acută?

– Дa, este destul de grăitoare reacția lui Laurent Nunez, prefectul poliției din Paris, la acuzațiile venite din partea reprezentantului Înaltului Comisar ONU, care a îndemnat la lupta cu rasismul sistemic în poliție. Prefectul a declarat, că este foarte uimit de aprecierea dată de ONU, că nu se poate vorbi despre un rasism sistemic în poliția franceză și nici nu se pot face generalizări, chiar dacă au fost fixate cazuri aparte de discriminare.

Teza despre existența rasismului sistemic în Franța este promovată cu regularitate de politicienii de stînga,de sociologi și mereu provoacă discuții acerbe. Ce putem spune aici?

Desigur, există numeroase mărturii ale faptului, că în poliție există și brutalitate, și discriminare rasială, și violență, și abuzuri în serviciu. Polițiștii adesea-s acuzați că ar sprijini mișcările radicale și ar vota pentru partidele de dreapta, de exemplu pentru «Uniunea națională» în frunte cu Marine Le Pen. În a. 2017 pentru «Uniunea națională» într-adevăr au votat 51% dintre angajații poliției. Întrebarea este dacă-i putem considera rasiști pe toți cei care votează pentru acest partid. Probabil, nu.

În a. 2020 a apărut cartea lui Valentin Jardi «Cop», în care el povestește din experiența sa de polițist în circumscripția 19 din Paris. Desigur, povestirea sa sună destul de deprimant: el spune despre discriminare, înrăire, oprimare, pregătirea slabă a cadrelor, falsificarea datelor și multe alte încălcări. Totuși, afirmația cum că în Franța rasismul este un fenomen sistemic nu provoacă consens. Rasism sistemic este situația, în care întreaga societate este pătrunsă de ideea discriminării oamenilor, în care unii îs încurajați pe nedrept, alții – umiliți rasial. De facto, este ideologia oficială, despre care în Franța nu se poate vorbi. Cei care contestă teza rasismului sistemic invocă faptul, că la poliție lucrează destul de mulți oameni care aparțin minorităților etnice. Poliția nu este o comunitate închisă a oamenilor albi, și nici poliția franceză nu este percepută ca o structură rasistă. Conform unui sondaj recent, în cazul adolescentului împușcat 59 % din populație au sprijinit poliția, iar în susținerea familiei polițistului a fost anunțată o acumulare de mijloace, și deja s-au acumulat destul de mulți bani – peste 1mln. de euro. Această sumă o depășește pe cea acumulată în favoarea familiei lui Noel, deci putem spune că simpatiile societății în această confruntare aparțin poliției.

Asta în condițiile în care există înțelegerea comună a faptului, că poliția activează acum în condiții complicate, fapt care afectează calitatea muncii, iar reieșind din situația socială extrem de complicată, reducerile de personal, numărul doritorilor de a activa în poliție scade. Pregătirea profesională a polițiștilor adesea este redusă la minim, cerințele de angajare la fel nu-s așa de înalte, cum ar trebui. Conform statisticii a. 2019, la fiecare 4 zile se înregistra un număr enorm de suicide printre angajații poliției. Polițiștii care activează în «teritoriile pierdute» ale republicii vorbesc despre atmosfera de ură mortală, de facto despre un război civil, în care ei nu controlează nimic. Poate amatorii filmelor își amintesc de pelicula lui Mathieu Kassovitz «Ura», apărută la mijlocul anilor 1990, care povestește despre interacțiunea locuitorilor din suburbii cu angajații poliției. Deja atunci era prezentă senzația urii reciproce, care cu trecerea anilor s-a tot acutizat.

Ura locuitorilor suburbiilor nu mai este simpla obidă pentru faptul că-s interogați în exces, opriți în stradă, înjosiți, ofensați. Este obida față de Republica Franceză ca atare și față de cei care o servesc.

Nu-i de mirare, că mulți polițiști nevoiți să activeze în această atmosferă, fiind foarte înverșunați, votează cu extrema dreaptă. Poliția trăiește vremuri foarte complicate, și are nevoie de reforme serioase. O recunoaște, de fapt, majoritatea observatorilor, inclusiv cei care contestă existența rasismului sistemic în Franța.

– Dar și în SUA au răsunat lozincile “Defund the police”, chemări la un curs mai dur în privința poliției, și unele state chiar s-au conformat. În Franța la sigur aceste dispoziții nu vor domina.

– Despre necesitatea reformării poliției vorbesc toți, și cred că anumite măsuri vor fi luate. Reformele ar putea începe măcar și pentru a crea aparența schimbărilor. Iar despre compararea cu SUA, por spune că deocamdată situația privind violența polițiștilor în Franța nu se compară cu cea din SUA.

În a. 2021, din datele The Washington Post, poliția a împușcat cel puțin 1055 de persoane. Da în Franța vedem doar 25–35 de cazuri de acest fel, inclusiv decese la sectorul de poliție, din varii motive. În Franța și SUA s-au instaurat, istoric vorbind, modele politice total diferite. În Franța nu a existat segregarea rasială. Aici s-a format o altă tradiție a primirii și asimilării imigranților. Clar că societatea se transformă, modelul egalitar francez tot mai mult este înlocuit cu modelul multicultural american, viziunea de clasă a societății este înghesuită de cea etnică, proletariatul – de minorități sexuale, etnice, ș.a. Lupta cu inegalitatea și pentru o societate mai echitabilă este înlocuită cu lupta contra discriminării. Azi anume în aceste concepții se obișnuiește analizarea proceselor social-politice. Desigur, și în Franța s-a încercat dezvoltarea mișcării BLM, dar nu a avut succesul din SUA. Organizatorii aveau un profil destul de dubios, așa că toate s-au redus la zero destul de rapid, dar fără îndoială vor mai exista inițiative noi în această direcție.

– Se poate schimba ceva radical în poliție?

– Evident, acum din toate părțile răsună îndemnuri la tot felul de reforme , în special din partea opoziției de stînga. Printre revendicări, plus la combaterea manifestărilor de rasism, poți vedea chemări de a reforma inspecția care verifică activitatea poliției. Există revendicarea de a reface a.n. Police de proximité, poliția care altă dată colabora îndeaproape cu locuitorii și își îndeplinea binișor funcțiile. Apar și cerințe cu privire la angajarea și pregătirea colaboratorilor. Este criticată azi legea din a.2017 , care a extins semnificativ posibilitățile poliției franceze în utilizarea armelor. Legea prevede, că poliția poate trage, dacă reținutul nu se supune, iar automobilul nu poate fi oprit pe altă cale, în afară de utilizarea armei de foc, și dacă șoferul evadat a pus în pericol viața sa sau a altor persoane. Evident, există numeroase «dacă», lăsate la discreția polițistului și, în opinia criticilor acestei legi, odată cu introducerea ei a crescut numărul cazurilor de folosire a armei de foc de către poliție.

Folosirea armelor de foc într-adevăr a devenit mai frecventă în ultimii ani. În a. 2022, din cauza polițiștilor, pe drumuri au murit 13 persoane care au refuzat să se conformeze ordinului de reținere. Această cifră o depășește pe cea din a. 2021 de șase ori. În a.2021 au fost întocmite peste 27 mii de acte de rezistență la reținere – cu 20% mai mult ca în a. 2017. Controversata lege a fost adoptată în a. 2017 ca răspuns la valul de atacuri asupra patrulelor polițienești, care au costat viața mai multor polițiști. Anume de aceea ne putem imagina că poliția se va opune dorinței de a anula sau revizui această lege. În plus, legea din a. 2017 i-a egalat în drepturi pe polițiști și jandarmi. Înăsprirea măsurile represive, care nu este pe placul stîngii, vine ca răspuns la sporirea violenței și a tensiunilor în societate . Aici revenim din nou la istoria spiralei urii, care creează un cerc vicios și se autoreproduce. Mă rem că problema nu se va rezolva doar cu reforma poliției. Această nenorocire de structură ține de sporirea violenței, de «teritoriilor pierdute». Problema trebuie soluționată complex, dacă în genere este posibilă o soluționare, de care mulți se îndoiesc.

– Este clar că-i dificil să prognozezi urmările unor asemenea evenimente. Înțeleg că Macron manevrează, dar totuși înclină spre «abordarea de dreapta». Va influența asta pozițiile lui Macron în perioada dinaintea următoarelor alegeri?

– Totul va depinde de operativitatea autorităților și de faptul, dacă le va reuși să evite focarele de asemenea violențe pe viitor, în special în contextul unor așa evenimente semnificative, ca Jocurile Olimpice, care se vor desfășura la Paris peste un an. Cu toții ne amintim că în finala Ligii campionilor, în Franța au avut loc incidente neplăcute pe stadion, anume cu implicarea grupărilor din suburbii, care incidente se puteau termina foarte prost. Atunci , din fericire, nu au existat victime.

Dacă e să vorbim despre actorii politici, puncte a acumulat, evident, Marine Le Pen, care în ultimul timp vorbește extrem de precaut și reținut, și care probabil se pregătește pentru următoarea campanie prezidențială.

A suferit mult imaginea țării. Partenerii din UE văd că Franța este slăbită, așa că va fi mai dificil să-și realizeze pretențiile de lider european. Partenerii din țările Sudului Global percep evenimentele prin prisma neocolonialismului și critică Parisul. Algeria s-a exprimat foarte demonstrativ - a declarat că Franța continuă să împartă oamenii în cei de gradul unu și cei de gradul doi, și refuză să-și recunoască trecutul colonial brutal. În viziunea țărilor Sudului Global, Franța nu a căpătat mai multă popularitate. Toți înțeleg, că lucrurile nu s-au așezat, și că-s inevitabile noi rebeliuni și noi accese de violență. Azi s-a reușit punerea capacului pe ceaunul în care fierbe și clocotește totul, însă fierberea-clocotirea nu s-a terminat. Data viitoare nemulțumirea se poate revărsa și mai puternic, și atinge noi teritorii ale țării.

https://globalaffairs.ru/articles/naczionalnyj-folklor-franczii/