Transnistria stiri: 1362
Eurovision stiri: 499

O victorie și învingere pentru PAS

22 noi. 2023,, 11:19   Analitică
8006 1

A trecut al doilea tur al alegrilor generale locale, acum putem face totalurile.

Reieșind din recentele declarații ale președintei Maia Sandu, care în ajunul alegerilor milita indirect, dar activ pentru PAS, precum și din declarațiile altor reprezentanți ai puterii, conform totalurilor alegerilor generale locale 2/3 dintre localitățile țării vor fi lipsite de mijloacele din fonduri europene. Pentru că nu au meritat : nu s-au lăsat pătrunse de “spiritul european” și nu au votat pentru candidații “europeni” (citește ai PAS-ului ). Dacă ținem cont de faptul, că printre acestea s-au pomenit toate municipiile țării, nici unul dintre orașele mari din Moldova nu va vedea credite și granturi europene. Și atunci, - scriu unii analiști , - ar fi logic ca aceste credite să fie rambursate doar de “adevărații europeni”, adică de cei care le-au obținut. Dacă e segregare, segregare să fie…

Repartiția de după alegeri

În total, în țară există 898 de primării. Anume acest număr de primari a fost ales în alegerile generale locale. În turul doi, care s-a desfășurat duminica trecută, și-au ales conducătorii 273 de localități.

În rezultat, partidul ”Acțiune și solidaritate”, aflat la putere, a luat 291 de primării (32,5%) din 898: 225 în primul tur și 66 în cel de-al doilea. Asta deși a înaintat în total 702 candidați la funcția de primar, iar în turul doi a pretins la 152 de localități. Probabil, la 19 noiembrie pierderea cea mai umilitoare pentru partidul aflat la guvernare au fost alegerile din satul Țibirica, Călărași, unde Ion Iurcu, candidatul PAS, a pierdut în fața lui Iacob Proscurov de la partidul CUB cu un singur vot – 375 contra 376.


Drept că Igor Grosu, președintele PAS, în postarea-i “victorioasă” de pe rețelele de socializare s-a grăbit să anunțe că partidul său a învins în alegerile primarilor din 310, nu 291 de localități ale țării. Această discrepanță cu datele CEC se explică simplu: Grosu i-a adăugat la primarii PAS și pe cei 19 primari, care au candidat independenți, iar PAS a decis să-i sprijine “pentru viziunile proeuropene”.

Cu 291 sau cu 310 primari, partidul guvernant este lider la numărul de localități luate. Pe poziția nr.2 este Partidul socialiștilor – conform totalurilor celor două tururi socialiștii conduc 144 de primării (16,09%). Pe poziția a treia, neașteptat, s-a situat Partidul social-democrat european – 103 localități sau 11,5%.

PSDE este fostul Partid democrat. Acum un an el a efectuat un rebranding, și-a schimbat denumirea și a ales un nou președinte. Înainte de aceste alegeri Ion Sula, liderul PSDE, a acuzat autoritățile de șantaj și presiuni asupra aleșilor locali – reprezentanți ai formațiunii sale, pentru a-i impune să treacă de partea PAS. Dar rezultatele alegerilor locale au arătat, că fostul PDM a reușit să-și păstreze osatura în teritoriu.

Partidul dezvoltării și consolidării Moldovei al lui Ion Chicu a luat 48 de primării (5,36%), PLDM-ul lui Vlad Filat, revenit în politică, – 34 (3,8%). Unul dintre partidele “de rezervă” ale lui Ilan Șor, “Renaștere - Возрождение”, a învins în 27 de localități din țară. Platforma DA – deocamdată în 20. Deocamdată, deoarece pe 19 noiembrie Consiliul electoral al raionului Căușeni brusc a invalidat mandatul primarului ales Anatol Donțu, candidatul Platformei DA, care în primul tur a acumulat 76,3%. Platforma “Demnitate și adevăr” contestă, din spusele liderilor ei, această “decizie ilegală”, locuitorii orașului intenționează să iasă la proteste. Mai pe scurt, în realitățile de azi o victorie, fie și cu un rezultat semnificativ, încă nu înseamnă că învingătorul va ocupa funcția la care a pretins.

19 primării, după două tururi de scrutin, s-au pomenit la mișcarea puțin cunoscută “Respect Moldova”. 17 localități (1,9%) a luat “Partidul nostru” al lui Renato Usatîi, care după doi ani și-a întors Bălții. Nu fără ajutorul autorităților, care, la fel ca și acum patru ani, nu au dorit să-i cedeze lui Șor capitala de nord. De aceea înainte de primul tur al alegerilor primarului de Bălți a fost scoasă din cursă candidata partidului ”Șansa” Victoria Șapa, iar înainte de turul doi – candidata “de rezervă” a afaceristului fugar, Arina Corșicova.

În 116 localități au învins candidații independenți.

Victoria, sau învingerea PAS ?

După turul doi din partea reprezentanților PAS au urmat mult mai puține rapoarte triumfătoare, ca după primul. Și nici mese întinse. Totuși, Igor Grosu, președintele PAS, s-a grăbit să posteze pe Facebook știrea despre “Echipa Europei”, care în actualele alegeri i-a învins pe toți.

“PAS a arătat, că noi avem o echipă puternică la nivel local”, - a scris președintele parlamentului, care neașteptat a lansat chemarea “să lucrăm împreună pentru ca TOȚI moldovenii să aibă condiții de viață mai bune acasă”. Aceste cuvinte discordă cu recenta declarație a președintei, că bani din fonduri europene vor primi doar localitățile, care votează pentru un „viitor european”. Să însemne aceasta, că partidul aflat la guvernare nu va traduce în viață amenințările făcute, și că nu va exista o finanțare selectivă a localităților care au votat pentru “primari europeni”? Totuși, la anul vom avea alegeri prezidențiale, și să supui unei ”segregări financiare” 2/3 dintre localitățile țării e ca și cum să-ți tai creanga de sub picioare.

Și vocile “prietenești ” au anunțat că “Partidul Sandu a obținut succes în alegerile locale din Moldova” (publicația ucraineană online “Европейская правда”). Iar analistul politic Igor Boțan a declarat, că “comparativ cu alegerile locale precedente PAS și-a îmbunătățit semnificativ pozițiile. Ei au obținut de două ori mai multe mandate, ca acum patru ani ”.

Dar numărul primăriilor luate încă nu înseamnă “calitatea” lor. Da, PAS are 291 de localități. Însă majoritatea acestora – sate și comune. Și nu poți compara primăria satului Andrușul de Sus, unde s-a născut spicherul Igor Grosu și unde în actualele alegeri a învins reprezentantul PAS, cu primăriile Chișinău, Bălți sau Ungheni – nici ca însemnătate, mici ca număr de alegători, nici ca perspective electorale.

Apropo, în turul doi de municipiul Ungheni țineau speranțe deosebite ale PAS. Pe 5 noiembrie, partidul “Acțiune și solidaritate” nu a învins în vreun municipiu din cele 11. Unicul municipiu, în care formațiunea avea ceva șanse la 19 noiembrie, era Ungheni. De aceea anume spre Ungheni și-a îndreptat PAS întregul său PR .

În turul doi, pentru fotoliul de edil aici au luptat viceprimarul în acțiune Dionis Ternovschii (PAS), care în primul tur a acumulat 30,6% din voturi, și fostul primar Vitalie Vrabie, ministru al apărării pe timpul PCRM, ex-director al parcului industrial “Tracom” și fost șef al Serviciului vamal, care a candidat independent și a obținut în primul tur 25,6%.

Înainte de turul doi în unele publicații au apărut articole despre aceea, că “sprijinindu-l în alegeri pe Vitalie Vrabie, Moscova vrea să obțină cheia orașului pentru ca să controleze proiectele strategice de infrastructură, elaborate de București și Chișinău cu susținerea Uniunii Europene”. După asta utilizatorii rețelelor de socializare l-au numit sarcastic pe Vrabie “agentul personal al lui Vladimir Putin în versiunea partidului de la guvernare”. Pentru a face agitație în folosul lui Ternovschii, orașul Ungheni a fost vizitat de premierul Dorin Recean și spicherul Igor Grosu. La fel, în ajunul turului doi, la Ungheni a venit și Maia Sandu. Ea nu a făcut agitație direct pentru Ternovschii, dar la întrevederea cu locuitorii a vorbit despre perspectivele europene și despre transformarea localităților cu ajutorul fondurilor europene.

Da chiar în ajunul turului doi la Ungheni a fost convocat activul de partid PAS, care a organizat ori o ședință preelectorală cu strigături de genul “Turul doi, turul doi, toate lumea votează cu noi”, ori o acțiune de protest împotriva “coaliției monstruoase, în care s-au adunat toți culiocarii, care timp de 30 de ani au jefuit Moldova” [după primul tur, candidatura lui Vrabie a fost susținută de candidații și de dreapta, și de stînga, la primăria orașului]. Dar PR-asaltul PAS-ului și al oficialilor în favoarea lui Dionis Ternovsky s-a dovedit a fi ineficient - Vitalie Vrabie a biruit în alegerile de la Ungheni cu un rezultat de 57,58% față de 42,42%. Așa că palmaresul postelectoral al partidului “Acțiune și solidaritate” nu are nici un municipiu, iar dintre orașe – doar cinci centre raionale: Nisporeni, Călărași, Cimișlia, Ialoveni, Sîngerei. Pentru comparație: PSRM, care a învins în 144 de primării, a luat 16 orașe, dintre care 10 – centre raionale: Anenii Noi, Criuleni, Soroca, Dondușeni, Ocnița, Briceni, Vulcănești, Basarabeasca, Șoldănești, Florești.

Cea de-a doua problemă a partidului de la guvernare - “calitatea” primarilor din partea PAS. Puțin dintre ei sunt devotați partidului și guvernului. Cei din PAS nici nu au ascuns, că au atras cu orice metode primarii în acțiune și alți aleși locali sub drapelele partidului aflat la guvernare. Președintele partidului ”Acțiune și solidaritate” Igor Grosu a declarat într-un interviu, că “acolo, unde valorile foștilor membri ai altor formațiuni politice nu se deosebeau de ale noastre, acceptam asemenea cazuri”. Cu o componență așa de eterogenă, nu va fi surprinzător dacă unii dintre „neofiții” PAS, în anumite condiții, îl vor părăsi, așa cum au părăsit alte formațiuni politice.

Și în acest sens cele 291 de primării ale partidului “Acțiune și solidaritate” cedează semnificativ în fața celor 103 primării ale fostului Partid democrat, care în ciuda vremurilor dificile, a plecării din țară a “principalului acționar” și sponsor, destrămării de facto a formațiunii și chiar a unui anumit ostracism politic , a reușit să-și mențină osatura în teritoriu.

Xenia Florea

45
10
0
7
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?