X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

Mircea Eliade și principalul mit indo-european

13 mar. 17:57   Analitică
6091 1

Astăzi, oamenii au dificultăți în a înțelege ce este lumea spirituală, ce este binele și răul, unde este Dumnezeu și unde este adevărul. Lipsa spiritualității a intrat în viața noastră, deoarece lumea este controlată cu prețul scăderii inteligenței umane. De aceea în secolul nostru de pierdere totală a sufletului și de vulgaritate reglementată par așa de importante lucrările puținelor genii ale neamului omenesc, care au încercat să cunoască izvoarele neamului omenesc, bazele și scopurile lui, să descopere pentru sine labirinturile tainice ale tradiției și să înțeleagă esența principiului divin.

Anume la persoanele acestea neordinare îl atribuim pe marele savant român și moldovean Mircea Eliade, istoricul religiilor și orientalistul, care a trezit în mulți căutători de cunoștințe dragostea pentru ceea ce este sacru, și este superior imaginației, consumate de sistemul străin, devic al omului. Prin lucrările lui Mircea Eliade noi am cunoscut și temeliile confruntării originale dintre asuras și devas, adică "principalul mit arian", mai larg - « principalul mit indo-european». Și chiar dacă în acest studiu ne interesează doar atitudinea lui Eliade față de acest unic aspect al istorie sacre și mistice a Asiei de Sud, și anume – lupta asurilor și devilor, și doctrinele care au pus sens în această opoziție, totuși ni se pare relevant să evidențiem viața și activitatea științifică a acestei persoane neordinare, un savant deși controversat, dar interesant.

Formarea
Cum a pornit Mircea Eliade pe drumul vieții, care-s izvoarele și rădăcinile sale, cum i-a fost copilăria și tinerețea? Acest cercetător al religiilor și-a început viața la București, pe 24 februarie (9 martie pe stil nou), 1907. Pe atunci România veche era un stat destul de patriarhal, care cu mari dificultăți se integra în familia popoarelor europene. În regiunea Carpaților, încă la începutul sec. XX existau numeroase vestigii păgîne, ce nu puteau să nu influențeze formarea viitorului om de știință.

În "Memoriile" sale Eliade scria despre proveniența sa: "Tata era un moldovean din Tecuci și înainte de a-și schimba numele în Eliade se numea Ieremia". Astfel, căpitanul Gheorghe Ieremia și soția sa Ioana Arvira, olteancă de origine, la alegerea numelui și prenumelui băiatului i-au marcat providențial drumul în viață. Cunoscutul istoric american al religiilor Charles Long spunea că în numele Eliade este reflectată cumva lumea interioară a viitorului savant, căci în traducere din greacă Eliade înseamnă Helios (Solar), iar prenumele Mircea de etimologie slavă înseamnă "Lume".

Din fragedă copilărie, Mircea manifesta interes pentru căutările spirituale neordinare și necaracteristice copiilor. Abia și-a început studiile la liceul "Spiru Haret", a și început să scrie povestirea fantastică "Cum am găsit piatra filozofală", bazată pe informații mistice. Această lucrare timpurie a fost apreciată și publicată de ziarul "Viața poporului și călătoriile". În liceu, Eliade l-a cunoscut pe profesorul de latină Nedeliu Locustianu, care a jucat un rol important în formarea viziunii liceanului asupra vieții. Fiind o persoană cu cunoștințe enciclopedice, Locustianu i-a altoit discipolului dragostea pentru antichitățile orientale, și anume sfătuit de el Eliade a început să studieze limbile orientale – farsi, araba.


Și mediul științific european a influențat semnificativ direcția viitoarelor cercetări ale lui Mircea Eliade. În mare parte, se referă la lucrările lui J.Fraser, M.Muller, D.Dayson ș.a. În primăvara lui 1921 apare publicația sa "dușmanul viermelui de mătase", în total în anii de studii cercetătorul începător al misticii a publicat cca 100 de lucrări.

Absolvind reușit liceul, în a.1923 Eliade aplică la facultatea de filologie și filozofie a prestigioasei Universități din București, unde studiază asiduu filozofia și multe limbă străine, editează și redactează "Revista universitară" și ziarul "Cuvântul". Imediat după absolvirea facultății, fiind licențiat în filozofie, Eliade își susține disertația cu tema "Filozofia renașterii". În această lucrare savantul a încercat să analizeze lucrările lui T. Campanella. În scurt timp, pleacă în Italia, la Roma, unde continuă cercetările în istoria creștinismului timpuriu, sub egida celui mai mare filozof Giovanni Gentille (ministrul italian al educației). De la Roma, adresează prof. S. Dasgupta și Maharaja Manindra Chandra Nandi din Kasimbragar o scrisoare cu rugămintea de a-i subvenționa studiile în India, și revenit la București primește răspunsul pozitiv.

Spre Orient

În a.1928 Eliade merge în Orient, unde după Milescu Spătarul nu mai călcase piciorul unui moldovean mai mult sau mai puțin cunoscut. Se dedă căutării axei spirituale a tradiției sacre, pe care o credea păstrată în Orient, și anume în India.

Ajuns la Kolkata, continuă studiile la Universitatea Kolkata, studiind sanscrita, filozofia indiană, yoga, pali și limba tibetană.

Cunoștințele profunde, obținute la universitate, au influențat formarea viziunii asupra lumii și mentalitatea savantului. Anume în această perioadă i s-a format atitudinea sublimă față de tradiția indiană și înțelegerea culturii indiene ca fiind extrem de spirituală și universală. Aici a început formarea sa ca specialist în istoria și practica misticii indiene, un rol decisiv a avut faptul că munca sa a fost condusă de Surendranandh Dasgupta (1885-1952), „eminentul istoric al filozofiei indiene”, care a devenit pentru el un adevărat guru. Sub conducerea lui Dasgupta Eliade a lucrat cca doi ani, ulterior își amintea cu multă căldură de această perioadă.

(Santiniketan). Delegarea lui la Congresul orientaliștilor din Lahore (decembrie,1930) de către Societatea Asiatică din Bengal a fost o recunoaștere a succeselor științifice și spirituale ale sale. Trăind în India, savantul publică mult în așa reviste științifice ca "India historical quality", "Revista filozofică", "Revista religiilor" . După sistematizarea unui material enorm, în a.1930 Eliade susține disertația de doctor "Istoria comparativă a tehnicii yoga ", prezentată în forma-i popular-științifică cu titlul "Yoga: un eseu despre originile misticismului indian", editată la Paris în a.1936.

Cunoașterea esenței yoga și a rolului acesteia în lumea religioasă a Indiei, începută în Orient, a continuat de-a lungul întregii sale vieți, în lucrări ca "Tehnica yoga" (1948), "Yoga eliberării și nemuririi " (1954), "Patanjali și yoga" (1965). "Meritul Indiei este că a dat universului o nouă dimensiune – libertatea existenței", - a scris Eliade în "Agendă" la 26 ianuarie,1961, deja stabilit în America. Îmbolnăvindu-se grav în toamna lui 1931, el părăsește pentru totdeauna India iubită și revine în România. În lucrarea mistică " Misterele doctorului Honigberger ".

Eliade menționează cu regret că în acea clipă culminantă a fost aproape de înțelegerea divină a secretelor Shambhala, împărtășind întru totul punctul de vedere al lui Carl Jung asupra inconștientului colectiv european și imposibilitatea, datorită influenței sale specifice, de a practica serios yoga în Europa.

Revenit acasă, savantul activează la Universitatea din București pe post de asistent la catedra profesorului A.P.Negulescu – predă cursul special "Problema diavolului în istoria religiilor", ține seminarul "Decalajul cazualității în logica budistă medievală ". În a. 1933 este deja profesor la catedra lui Nae Ionescu, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai filozofiei românești.

Ionescu personal apreciază mult potențialul științific al lui Eliade, despre care scria: "... Este unul dintre puținele intelecte superioare, care dezvăluie liantul în contradicții ".

După serviciul militar, M.Eliade se scufundă în știință, unde pe valul gloriei literare, aduse de romanul "Maitreyi", scrie "Întoarcerea din rai ", iar în a.1934 publică culegerea de eseuri "Oceanografia", în 1936 - "Domnișoara Cristina", "Zmeul" (1936), precum și o analiză profundă a creației scriitorului, istoricului și filologului Bogdan Petriceicu Hașdeu .

Recunoașterea internațională

În afară de doctrinele orientale, în lumea lui Eliade năvălește un nou suflu - cercetarea culturii antice geto-dacice locale și a cultelor ei păgîne. Aceasta se manifestă în denumirea revistei religioase pe care o editează "Zamolxis", care a avut trei ediții apărute între anii 1938 și1940. Din inițiativa savantului, tot atunci a fost creat grupul "Criterion", în care erau dezbătute curentele cultural-ideologice. În acei ani Eliade publică studii orientale și religioase în revistele "Timpul" și "Fonduri regale", unde este publicat cu pseudonimul M.Gheorghe.

În această perioadă Eliade devine consilier-atașat pentru cultură la Londra , unde în a. 1940 vizitează Cambridge, Oxford, stabilind contacte cu englezii orientaliști, iar în 1941 s-a mutat la Lisabona cu gradul de atașat cultural. Acestei perioade îi aparține singura lui lucrare politologică ”Revoluția lui Salazar în Portugalia”. Aici autorul studiază portugheza, vrea să scrie o carte despre Camões, publică „The Myth of Reunion” (1942) și îl cunoaște pe cugetătorul spaniol J. Ortega y Gasset, venind deseori la Madrid.

După război, ajuns la Paris, Eliade predă istoria religiilor și participă la editarea revistelor de studii religioase. Între anii 1945 - 1946 ține prelegeri la universitățile din Roma, Padova, Zurich, unde participă la diverse congrese ale orientaliștilor. La Paris, predă la Sorbona și muncește asupra Enciclopediei universale. Anume în această perioadă apar multe dintre cele mai importante lucrări ale sale privind teoria mitului, descifrarea simbolurilor, hermeneutica, semiotica riturilor religioase. Participă la crearea anuarului "Eranos", unde colaborează cu M.Bois, K.Jung și alți savanți.

Cele mai interesante lucrări din această perioadă - "Tehnica yoga" (1948), "Schițe de istorie a religiilor" (1949), "Mitul despre veșnica revenire " (1949), "Șamanismul și tehnica arhaică a extazului " (1951), "Teoria comparativă a religiilor" (1949). Aceste lucrări au stat la baza viitorului studiu fundamental "Istoria teoriilor și credințelor religioase ".

În această perioadă temei inițierii metafizice, ritualurilor și simbolurilor i-au fost consacrate "Imagini și simboluri" (1952) și "Mituri, vise și mistere" (1957).

O apreciere înaltă a operei științifice a lui Eliade a fost invitarea lui la universitatea din Chicago, u de se mută în a. 1957 și unde își încheie drumul vieții. Aici nu doar predă, fiind șeful catedrei de istorie a religiilor, dar mai editează ți hebdomadarul "History of religions", dar asta nu înseamnă că rupe relațiile cu Europa, unde în anii 60 colaborează cu istoricii germani ai religiei, participă la editarea revistei "Autaios”.

Din ciclul de lucrări scrise la Chicago fac parte următoarele studii: "Nașterea și renașterea" (1958) despre esența și taina nemuririi, "Mefistofel și androginul" (1962) despre taina ontologică a supraomului, percepția luminii și obținerea integrității sacre, despre riturile reintegrării în multe teorii religioase ale Orientului, lumii europene moderne, "Mit și realitate" (1963) despre esența mitului ca istorie sacră, în concordanță cu psihologia omului în lumea tradițională, "Sacru și profan" (1963) - o scurtă analiză-rezumat de procesare literară a lucrărilor anterioare legate de percepția timpului și spațiului sacru, rolul centrului, simboluri, arhetipuri.

Mediul științific mondial nu a rămas străin lucrărilor lui Eliade. Misiunea sa științifică, mai exact – de propovăduire religioasă a fost înalt apreciată. Noi trebuie să înțelegem, că în Eliade nu vom afla niciodată un savant pur. El a fost mai mult ca un om al științei seci, el a fost un vizionar, care a dus cunoștințele spirituale ale lumii indo-ariene în Occidentul profanat, cuprins de goana după aur. A fost mai mult ca o misiune, a fost o luptă. Lupta trimisului lumii spirituale cu societatea capitalistă lipsită de spiritualitate. Dar el a fost și un gigant al științei, de aceea și cercurile științifice ale occidentului l-au recunoscut.

În a.1968 Eliade a fost ales doctor onorific al e Universității din Yale, al Universității La Plata în 1969, Universității Lancaster în 1985, Universității Sorbona în 1976 și Universității Washington în 1985. Concomitent, în a. 1966 savantul a fost ales membru al Academiei de arte și științe americane, în 1970 – Britanice, în 1975 - Аustriene. Pentru studiile sale științifice M.Eliade a fost decorat cu numeroase distincții, printre care medalia "Pentru merite față de cultura creștină", iar în a. 1984 cu premiul internațional Dante Alighieri. În a. 1985 catedrei de istorie a religiilor de la Universitatea din Chicago i-a fost conferit numele lui Mircea Eliade. În multe țări au fost dezvelite monumente ale savantului (Delhi, Chișinău, Chicago), multe colegii îi poartă numele.

Să pomenim și ultimele lucrări ale lui Eliade. În a.1973 a apărut studiul său fundamental "Introducere în religia Australiei", lucrarea în trei volume " Istorie credințelor și ideilor religioase ", ultimul volum fiind editat deja după moartea autorului, decedat la 23 aprilie, 1986. În prefața ei, la 15 decembrie,1980, Eliade scria că studiul este principala operă a vieții sale, începută încă în a.1940. "Atunci eu al schițat planul unei lucrări mari și ambițioase, consacrate mitologiei și istoriei universale a originii creatoare a miturilor și religiilor ".

Vom menționa aici, că aprecierea vieții lui M.Eliade încă mai poartă în sine multe lucruri interesante și noi, dezvăluind părțile neștiute ale vieții și activității sale, precum și a unei figuri științifice cu adevărat globale, care a fost M.Eliade.


Studiind miturile antichității

Așa dar, vom examina principalele lucrări și drumul vieții savantului. Acum ne interesează nu opiniile savantului religios în ansamblu, ci tocmai acel strat care, într-o măsură sau alta se referă la problema opoziției dintre asuras și devas, provenite din "principalul mit indo-european", precum și doctrinele mistice ale acestor două panteonuri în aprecierea lui Eliade, și aspectele religioase care se trag din problema dată. Apreciind acest conflict, Eliade se baza pe viziunile formate în India și bazate pe teoriile hinduismului și ortodoxiei brahmane. Cu alte cuvinte, el vedea în acest conflict în special problema luptei și unității contrariilor, care decurge din monism ca dorință a Indiei de a reduce r toate contrariile la un singur principiu, dar și conceptul gnostic care consideră crearea omului drept un act de tragedie și moarte a ființei primordiale Prajapati, din care cauză, crede savantul, a apărut suferința. Tendința de a se izbăvi de suferință, spune brahmanismul, a pătruns în tradiția vedică, apoi în yoga și tantra, și a fost un sistem de formare a acestei învățături metafizice și religioase. De aceea la început șamanul, apoi și brahmanul, adeptul cultului devas, a încercat să iasă din timp. În inițierea tradițională indiană, asta însemna "revenirea la izvoare, ceea ce și-a găsit reflectare în reactualizarea forțelor sacre, apărute în timpurile de început ". Deci, la baza teoriei devașilor autorul "Yoga" vedea mitul ca "istorie sacră, care povestește despre un eveniment care a avut loc pe vremea «începutului tuturor începuturilor »”.

Apreciind acest conflict, Eliade se baza pe viziunile formate în India și bazate pe teoriile hinduismului și ortodoxiei brahmane. Cu alte cuvinte, el vedea în acest conflict în special problema luptei și unității contrariilor, care decurge din monism ca dorință a Indiei de a reduce r toate contrariile la un singur principiu, dar și conceptul gnostic care consideră crearea omului drept un act de tragedie și moarte a ființei primordiale Prajapati, din care cauză, crede savantul, a apărut suferința. Tendința de a se izbăvi de suferință, spune brahmanismul, a pătruns în tradiția vedică, apoi în yoga și tantra, și a fost un sistem de formare a acestei învățături metafizice și religioase. De aceea la început șamanul, apoi și brahmanul, adeptul cultului devas, a încercat să iasă din timp. În inițierea tradițională indiană, asta însemna "revenirea la izvoare, ceea ce și-a găsit reflectare în reactualizarea forțelor sacre, apărute în timpurile de început ". Deci, la baza teoriei devașilor autorul "Yoga" vedea mitul ca "istorie sacră, care povestește despre un eveniment care a avut loc pe vremea «începutului tuturor începuturilor »”.

În India, era mitul cosmogoniei, care a devenit doctrina istoriei sacre a ciclurilor cosmice ca procese de dezvoltare ale anumitor niveluri ale "Manifestării universale ", cum spune R.Guenon. Anume această abordare gnoseologică, caracteristică doctrinei Indiei, adică a devasilor, contravenea ideii ahurilor despre creație, care privea lumea ca pe un bine. De aici - ideea de androginie, comună în India, care provine din tehnici yogine, tantrice, să găsească unitatea inerentă ființei și lumii înainte de creație, căci omul era androgin, ceea ce înseamnă că poseda ambele sexe.

Aceste momente stăteau și la baza inițierii brahmanice, anterior – șamaniste, fenomenul spiritual cel mai important al căreia, în viziunea lui Eliade, era trăirea extazului, trezirea forțelor spirituale sub influența unor halucinogene și practici speciale. Originea lor, scria savantul în "Psihologia meditației indiene", ține de evoluțiile spirituale ale Indiei pre-ariene în timpul civilizației Mohenjo-Daro și Harappa. Ulterior, sub influența cultului devas (Indra), așa numitei "trăiri eroice", s-a format, potrivit lui Eliade, cultura vedică, căci "...arienii și-au întemeiat instituțiile sociale și ritualurile conform Vedelor ".

Rădăcinile acestui rit vin din antichitatea indo-europeană, credea Eliade, căci: "...la parși, ritul corespunzător numit navzat (naștere nouă), prin care copiii parsi, băieți și fete, primea inițierea religioasă la șase ani și trei luni, arată că Upanayana (inițierea copilului) a apărut în timpul perioadei în care strămoșii indo-arieni și iranieni trăiau împreună".

Așa dar. Eliade vedea izvorul tuturor doctrinelor Indiei și Iranului într-o singură comunitate indo-europeană din mileniul III-II î.Hr., deoarece inițial acesta era un singur grup protoetnic, divizat în funcție de abordarea problemei asurilor și devașilor și ca urmare a acestei alegeri sociale unii au devenit nomazi războinici care se închinau devașilor cu cultul tunătorului Indra, alții au păstrat vechea putere a magilor – preoți, învățătura cărora ținea regele-zeu al Epocii de Aur. La baza confruntării lor stă „principalul mit indo-european”, care povestește despre lupta dintre Thunderer și adversarul său, zeul Epocii de Aur, al vitelor și bogăției și, cel mai important, al înțelepciunii.

Această divizare a atitudinii față de zei a și creat două culturi înrudite, însă pe viitor contrapuse radical.

India a ales cultul devas și a creat cultura vedică. Iranul a ales cultul ahurilor. Eliade scria, că " evoluția asuras și devas în India are loc în paralel cu evoluția ashurs și devas în Iran, doar cu semnul opus. Indienii văd în devas spirite bune (la fel ca ashurs la iranieini) iar în asuri - demoni (ca devasii iranieni )".

În linii mari, savantul scria despre religia antică a arienilor: "Această religie corespundea societății în care domnea aristocrația militară cu alianțele ei care practicau inițierea și riturile înverșunate (aișma). În centrul acestui cult erau sacrificările animalelor, a boului în special (woof) și consumarea haomei".

Zoroastru a fost împotriva acestei tradiții războinice și a renăscut cultul primordial al zeilor ahuras. Această ramură a adepților lui Zoroastru a creat Iranul.

***

În încheiere vom menționa, că grație acestor lucrări ale eminentului savant mulți cercetători din vremile ulterioare au descoperit pentru ei nu numai lumea religiilor orientale. Dar și straturi întregi de antichități ariene, indo-europene. Prin faptul că a explicat Orientul și a îndemnat spre cercetări științifice, Mircea Eliade a încărcat mulți autori cu o energie spirituală enormă, cu impulsul deschizătorului de drumuri care pășește pe căile reci, și netrecute încă ale antichității spre polul spiritual al omenirii, care este tradiția anticilor zei titanici, uitați de om, a planetei noastre minunate și unice, templul cosmosului Terrei.

Veaceslav Matveev

8
1
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?